Eugen Tomac și-a depus azi mandatul dat de președintele Nicușor Dan pentru a forma un nou Guvern. În locul lui Eugen Tomac, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea.
Bolojan a calificat decizia șefului statului drept ”un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD”.
”Dincolo de toate celelalte aspecte, există o problemă de principiu care nu poate fi ignorată. Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru a unui prim-vicepreședinte de partid, în absența unei consultări reale și prealabile atât cu partidul din care acesta face parte, cât și cu formațiunile politice chemate să susțină viitoarea guvernare, creează un precedent periculos pentru democrația românească.
Nu este vorba despre persoana desemnată și nici despre partidul care se află astăzi în această situație. Este vorba despre respectarea autonomiei partidelor politice și despre evitarea oricărei aparențe de ingerință în viața lor internă. În egală măsură, este vorba despre respectarea unui mecanism democratic bazat pe dialog, negociere și echilibru între instituțiile statului și forțele politice reprezentate în Parlament”, arată liderul liberal.
El arată că o astfel de decizie, luată fără consultarea partidelor, pune sub semnul întrebării însăși logica reprezentării parlamentare
”Atunci când desemnarea premierului devine rezultatul unei decizii unilaterale, luate înaintea construirii unui consens politic și fără o consultare autentică a actorilor implicați, nu este afectat doar rolul partidelor, ci este pusă sub semnul întrebării însăși logica reprezentării parlamentare. Într-o democrație funcțională, un președinte cu adevărat mediator știe că majoritățile nu se presupun și nu se impun; ele se construiesc prin dialog, negociere și acord politic.
Democrația nu înseamnă doar vot, ci și respectarea procedurilor, a echilibrelor instituționale și a legitimității politice. Slăbirea acestor principii înseamnă, în cele din urmă, o atingere adusă chiar esenței regimului democratic”, mai spune Motreanu.
Acesta conchide că, în afest fel, în viitor poate fi afectat alt partid.
AICI - Cine este și ce avere are liberalul Adrian Veștea - propus de Nicușor Dan, fără consultarea PNL, să îi ia locul lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria
















