Poliția israeliană l-a arestat pentru interogare pe unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, implicat în scandalul Roșia Montană și retrocedările din Băneasa

Poliția israeliană l-a arestat pentru interogare pe unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, implicat în scandalul Roșia Montană și retrocedările din Băneasa
scris 19 dec 2016

Poliția israeliană l-a arestat pentru interogare pe Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, într-o anchetă inițiată de Guvernul din Guineea, pentru fapte de corupție, a anunțat compania sa BSG Resources (BSGR), cel mai important acționar în proiectul aurifer de la Roșia Montană, relatează Reuters. Omul de afaceri israelian este cercetat și în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa și a 47 de hectare din Pădurea Snagov, în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

“Această situație este urmare a investigațiilor în curs, pe care BSGR le consideră depășite, privind mită și corupție vizând BSGR”, se arată într-un comunicat al companiei, care adaugă că acuzațiile nu au nicio bază, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit societății, ancheta a fost inițiată de Guvernul din Guineea și de organizații internaționale de poliție din SUA, Marea Britanie și Elveția.

Compania a precizat că Steinmetz este consultant în cadrul său.

În dosarul în care a fost reținut, Steinmetz și alți israelieni, majoritatea care locuiesc în străinătate, sunt suspectați că au plătit zeci de milioane de dolari mită unor înalți oficiali din Guineea, în cadrul proiectului Simandou.

Acest proiect de 20 de miliarde de dolari a fost, la un moment dat, unul dintre cele mai importante de minerit din lume. S-a aflat în centrul unei lupte de putere de aproape un deceniu, atrăgând unele dintre cele mai mari companii de minerit din lume, dar și consilieri influenți, printre investitorul George Soros și fostul premier britanic Tony Blair.

Compania BSGR, al lui Stenmetz, a respins acuzațiile că ar fi mituit oficiali din Guineea pentru a câștiga dreptul la exploatarea a jumătate din zăcământul Simandou, bogat în fier. Ulterior, firma a vândut 51% din drepturile sale către gigantul brazilian Vale SA, în 2010, în schimbul a 2,5 miliarde de dolari, din care a primit numai 500 de milioane.

Socialiștii moldoveni își propun, printr-o rezoluție, denunțarea Acordului de Asociere cu UE CITEȘTE ȘI Socialiștii moldoveni își propun, printr-o rezoluție, denunțarea Acordului de Asociere cu UE

În 2014, drepturile BSGR asupra zăcământului au fost suspendate, după ce o comisie guvernamentală a descoperit dovezi de corupție în acordarea licențelor.

Steinmetz susține că acuzațiile fac parte dintr-un complot al companiei Rio Tinto, al doilea grup de minerit din lume ca mărime, vizând Simandou. Rio a negat acuzațiile.

În ianuarie 2013, o instanță din New York a lansat o anchetă privind posibile încălcări ale legii anticorupție și privind posibilă spălare de bani în dosarul concesiei Simandou, potrivit procurorilor americani.

În 2014, un francez cu legături cu Steinmetz și BSG Rssources, Frederic Cilins, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru obstrucționarea anchetei. Potrivit procurorilor, el a încercat să dea mită unui martor pentru a distruge dovezi. Cilins a fost eliberat în ianuarie.

Omul de afaceri Beny Steinmetz este vizat și de anchetatorii români. În 18 mai, el a fost trimis în judecată alături de omul de afaceri Remus Truică, Prințul Paul și alte 20 de persoane, în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa și a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

“Benjamin Steinmetz, 60 de ani, este unul dintre cei mai bogați pământeni. Cu o avere de peste două miliarde de dolari, este considerat cel mai avut om din Israel”, scria în aprilie, la scurt timp după emiterea mandatului de arestare, Rise Project.

Omul de afaceri este însă mai cunoscut în România pentru implicarea în scandalul Roșia Montană, una dintre companiile sale, BSG Resources (BSGR), fiind cel mai important acționar din proiectul aurifer. De altfel, BSGR, alături de ceilalți acționari, a dat în judecată statul român la curtea de arbitraj din Washington unde poate cere despăgubiri de miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer. Dacă va câștiga, fiecare român va trebui să-i plătească lui Steinmetz o sumă consistentă de bani, remarcau jurnaliștii de la Rise Project.

Pe baza informațiilor scurse din Panama, Rise Project a descoperit documente care arată că aceeași firmă care îl reprezintă pe Steinmetz în afacerea Roșia Montană, BSGR, a jucat un rol important în alt scandal care a zguduit economia României, afacerile țesute în jurul rafinăriilor RAFO Onești și Dărmănești, mamuți industriali al căror colaps a lăsat pe drumuri mii de oameni.

viewscnt
Afla mai multe despre
beny steinmetz
bsg resources