Poliția de Frontieră a anulat licitația pentru mentenanța evolutivă a sistemului de supraveghere SCOMAR, care ar fi permis detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor care desfășoară activități ilegale de trafic la Marea Neagră. Decizia a fost motivată prin imposibilitatea comparării celor 14 oferte depuse, pe fondul "modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare".
Cu o durată de 18 luni, licitația a fost estimat la 60,5 milioane de lei, fără TVA.
Ofertele, conform datelor remise pentru Profit.ro, au fost depuse de Hensoldt Optronics GmbH, Indra Systemas, General Dynamics Mission Systems Italy, Airbus Defence and Space Romania și Aerostar, precum și asocierile formate din Magal Security Systems și Magal Security Sisteme, Civitas Systems (lider), Magus Protect Technologies și Electro Optic Components, Prime Telecom, Agro-Ind Management și Advantech Wireless Technologies, Altimate, UTI Facility Management, Certsign și Trident Servicii și Mentenanță, Elbit Systems C4I and Cyber Ltd (lider) și Elbit Systems Ltd, Thales System Romania (lider) și Thales Las France, Inetum Romania și Informatica EL Corte Ingles, Starc4sys (lider), Interactive Systems&Business Consulting și Casa Invest, respectiv Trencadis Corp (lider) și Elcos Proiect.
Potrivit anunțului de participare la procedură, autoritatea contractantă urma să achiziționeze 4 radare, 7 echipamente optoelectronice, o soluție informatică integrată SCOMAR, 10 link-uri radio, o soluție de tip DMZ, 10 upgrade-uri sistem securitate perimetrală turnuri comunicații SCOMAR, 25 echipamente de climatizare, 3 sisteme de electroalimentare, 10 servicii de expertiză tehnică pentru turnuri SCOMAR, 6 lucrări de consolidare turnuri de comunicații SCOMAR și anexe, precum și o lucrare de proiectare și execuție lucrări de reabilitare sediu SCOMAR.
CITEȘTE ȘI Francezii de la Thales capitalizează subsidiara din România. Un centru de inginerie a fost deschis în Capitală în urmă cu doi ani"În activitățile specifice de supraveghere a frontierei, Poliția de Frontieră utilizează la nivelul Gărzii de Coastă sistemul integrat de supraveghere la Marea Neagra - SCOMAR, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor care desfășoară activități ilegale de trafic la Marea Neagră. Din punct de vedere tehnic, sistemul SCOMAR este un sistem complex, rezultat din integrarea mai multor subsisteme formate din mai multe tipuri de senzori și echipamente de procesare a datelor de interes operativ (subsistemul radiolocație, subsistemul de supraveghere, subsistemul informatic integrat, subsistemul comunicații, subsistemul infrastructura format din sediul CCC, turnurile de comunicații, sheltere, echipamentele de electroalimentare și climatizare, subsistemul securitate perimetrală)", se arată într-un anunț al autorității contractante.
Sistemul SCOMAR a fost dat în exploatare începând cu anul 2009, parte din infrastructura de comunicații fiind implementată în anul 2007.
CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ ZebraPay, cu cea mai mare rețea de Stații de Plată de tip self-service din România, vine la bursăSubsistemele stațiilor de senzori detectează, identifică și urmărește navele suspecte, folosind funcțiile radarului și ale senzorilor optoelectronici, prin transmiterea imaginilor video sau semnalelor obținute către Centrul de Comandă și Control (CCC), unde amenințarea este analizată și apreciată, astfel încât să fie dispuse măsurile necesare pentru interceptare și/sau de salvare, de la caz la caz de către structurile special destinate", se mai spune în anunț.
La momentul actual, atât pentru senzorii de supraveghere, cât și pentru infrastructura de comunicații și tehnologia informației (inclusiv pentru aplicație) au fost definite anumite cerințe operaționale care nu pot fi soluționate prin intermediul soluțiilor existente.
"Asigurarea funcționării continue a acestui sistem, precum și implementarea cerințelor operaționale noi, presupune un proces de mentenanța evolutivă a soluțiilor tehnice existente, prin implementarea unor tehnologii de ultimă generație în conformitate cu cerințele operaționale. Prin mentenanța evolutivă a sistemului SCOMAR se va asigura posibilitatea de a răspunde la presiunile imediate și neprevăzute, exercitate de migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră, precum și a riscurilor la adresa securității frontierelor externe ale UE", se mai arată în anunț.