Ploi în toată țara duminică. Avertizare cod galben de furtuni pentru cinci județe

Ploi în toată țara duminică. Avertizare cod galben de furtuni pentru cinci județe
scris 22 iul 2018

Ploile vor fi prezente duminică în toată țara, iar vântul va avea unele intensificări, în special la munte, unde este posibil să apară și grindina. Temperaturile se vor menține, însă, ridicate și vor atinge chiar și 34 de grade Celsius în sudul țării. Vremea instabilă se va menține și la începutul săptămânii viitoare, când nu vor lipsi ploile, iar temperaturile vor fi mai scăzute decât în weekendul acesta. Cinci județe se află sub avertizare cod galben de averse și descărcări electrice, emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, duminică va continua să plouă în toată țara, mai mult în zonele de vest, nord și centru, iar vântul va avea unele intensificări de scurtă durată, acolo unde ar putea apărea și grindina. Temperaturile maxime vor fi de 22-25 de grade în vestul și nord-vestul țării, în Maramureș, Crișana și Banat, dar și în jumătatea nordică a Transilvaniei, în timp ce în sudul țării, în Oltenia și Muntenia, va fi mai cald, iar temperaturile vor atinge chiar și 34 de grade Celsius, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe timpul nopții, temperaturile vor fi de 16-17 grade în zonele montane, în nord și vest, depășind 20 de grade în sudul și estul țării.

Ambasadorii Franței și Germaniei: România trebuie să lase luptele interne. Ați face bine să nu ratați ocazia oferită de preluarea președinției Consiliului UE. Michele Ramis: Mi-ar plăcea ca România să se întoarcă la România CITEȘTE ȘI Ambasadorii Franței și Germaniei: România trebuie să lase luptele interne. Ați face bine să nu ratați ocazia oferită de preluarea președinției Consiliului UE. Michele Ramis: Mi-ar plăcea ca România să se întoarcă la România

Vremea va continua să fie instabilă și la începutul săptămânii viitoare, spun meteorologii, astfel că ploile vor fi prezente și luni și marți în toată țara, însoțite de frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar temperaturile vor scădea ușor. Maximele nu vor mai depăși 28-29 de grade în nicio regiune, iar minimele vor coborî până la 13 grade la munte, în vestul și nord-vestul României.

În București vremea va fi caldă și duminică, însă va poua după orele amiezii. Vor fi 32-33 de grade Celsius pe timpul zilei, iar noaptea se vor înregistra în jur de 27 de grade. Plouă și săptămâna viitoare, iar luni și marți temperaturile vor scădea și aici până la valoarea de 28-29 de grade Celsius.

Începând cu ora 9.00, sunt sub avertizare cod galben, până la ora 10.00, județele Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș.

Conform meteorologilor, se vor semnala  frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni și, de asemenea, vor fi averse locale care vor cumula 25-30 l/mp.

Până la ora 9.30, este sub avertizare cod galben județul Alba, unde în zona de munte vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua aspect de vijelie, grindină de mici dimensiuni și averse locale ce vor cumula 20-25 l/mp.

viewscnt
Afla mai multe despre
meteo