Câteva mii de salariați din instituțiile din subordinea Ministerului Finanțelor au declanșat un protest spontan, luni dimineață, nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare. Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată țara, în condițiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaților, iar acest lucru nu poate fi tolerat.
Primii care au declanșat greva spontană au fost salariații din cadrul DGRFP București. Acestora li s-au alăturat rapid angajații Finanțelor din aproape toată țara. Conform Sed Lex, la această oră protestează în fața instituțiilor salariații din județele Maramureș, Călărași, Dâmbovița, Timiș, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoșani, Olt, Argeș, Prahova, Satu-Mare, Mehedinți, Neamț, Covasna, Alba Iulia, Ialomița, Covasna, Iași, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita, scrie News.ro.
"Este un protest spontan, care se extinde rapid în toată țara. Oamenii nu pot accepta că prin noua lege a salarizării le vor fi diminuate salariile. Vor fi tăieri între 10 și 35 la sută, salarii câștigate în urma unei bătălii cu regimul Băsescu. Colegii noștri, fără a mai ține cont de negocieri, și-au luat soarta în mâini și au declanșat protestele", a declarat președintele Sed Lex, Vasile Marica.
La rândul său, președintele Sindicatului Național Finanțe Publice - SindFISC, Liviu Toader, a declarat pentru News.ro că au intrat în grevă angajații din București și cel putin zece județe.
”Legea salarizării e în primul rând factorul declanșator. La București sunt 200-300 de persoane care au întrerupt lucrul, în țară sunt câteva mii. Principalele revendicări sunt cele semnalate de-a lungul timpului, plecând de la nefinanțarea serviciilor în care lucrează acești oameni, plus proiectul legii salarizării. În ceea ce privește salarizarea angajaților din Finanțele publice, din cadrul ANAF, proiectul este ambiguu privind încadrarea în grilele de salarizare. Nu există o protecție juridică a angajaților ANAF care fac controale, nu există o protecție juridică reală, angajații Fiscului merg în controale în numele statului, și nu în nume propriu", a spus Liviu Toader.
"Deși rolul finanțiștilor este unul de importanță strategică pentru România, întrucât prin activitatea de administrare fiscală se asigură resursele financiare necesare finanțării activității tuturor instituțiilor și autorităților statului român, în accepțiunea factorilor decizionali, care au contribuit nemijlocit la transpunerea viziunii lor politice și guvernamentale în materia salarizării personalului bugetar plătit din fonduri publice, noțiunea de FINANȚE PUBLICE practic lipsește. În multitudinea grilelor cu coeficienți de ierarhizare a salariilor pentru anul 2022, aferente celor 9 anexe reprezentând familii ocupaționale distincte din proiectul legii salarizării, familia ocupaționala FINANȚE, nu există. Mai mult, personalul care lucrează în structurile ANAF de la nivel teritorial, în lipsa unor precizări clare cu privire la încadrarea angajatorului (DGRFP-adică Regiunea) ca și posibilă unitate administrativ-teritorială (conform Constituției României) la care face referire noțiunea de funcție publică teritorială, presupune a fi asimilat, în mod forțat în opinia organizației noastre, acestui tip de funcție", se arată îăntr-un comunicat de presă transmis, luni, de Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC.
Potrivit sindicaliștilor, neconcordanțele dintre prevederile din proiectul de lege privind salarizarea referitoare la funcțiile publice de la nivel județean și situația reală din MFP/ANAF, unde se regăsesc funcții cu responsabilități regionale ce nu sunt cuprinse în proiectul de act normativ aflat în Parlament (MFP/ANAF fiind singura instituție cu organigramă la nivel de regiune), în lipsa unei familii ocupaționale distincte și a unei grile corespunzătoare, din punct de vedere salarial, demonstrează faptul că actualele funcții nu pot fi asimilate funcțiilor publice teritoriale/județene, asemănător celorlalți funcționari din alte instituții deconcentrate.
"Sindicatul Național Finanțe Publice-SindFISC a semnalat, în ultima perioadă, de mai multe ori, că pe fondul nemulțumirilor generate de finanțarea necorespunzătoare a activității și lipsei protecției juridice a funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acțiunile revendicative spontane se vor intensifica, existând posibilitatea perturbării grave a activității de colectare a resurselor financiare necesare funcționării statului, fapt demonstrat pe alocuri, în ultima perioadă de timp. SindFISC a solicitat ca salarizarea funcționarilor din finanțele publice să fie în concordanță cu complexitatea și importan'a socială a muncii prestate. Ca atare, în cuprinsul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, această categorie socială specifică trebuie să beneficieze de prevederi exprese cu privire la salarizarea celor aproximativ 30.000 de fuctionari răspunzători de construirea și administrarea bugetului de stat", mai spun sindicaliștii.
UPDATE ora 11.40 Președintele ANAF, Bogdan Stan, a transmis că a depus la Guvern propunerile de modificare a legii salarizării, în sensul eliminării discrepanțelor și al menținerii sporului de 15% și le solicită angajaților să își reia activitatea.
"Nemulțumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizãrii. Am avut deja discuții cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanțelor si al menținerii sporului de 15%. În mod onest și deschis suntem în dialog permanent cu aceștia. Le solicit și pe aceasta cale sã își reia lucrul și îi asigur că, în calitatea mea de președinte, voi face demersurile necesare pentru ca nemulțumirile lor să fie auzite și să găsim soluții în vederea bunei functionări a activității instituției", a spus șeful Fiscului.