Parlamentul European discută luni un raport care propune admiterea României și Bulgariei în spațiul Schengen, marți fiind programat votul, însă decizia finală pe acest subiect revine Consiliului UE. Documentul a fost adoptat în noiembrie de Comisia pentru Libertăți Civile din PE.
Comisia Libertăților Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniștrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, ca membre cu drepturi depline, scrie News.ro.
O abordare în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime și aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre - implică un anumit număr de riscuri și ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spațiului Schengen, subliniau membrii Comisiei.
CITEȘTE ȘI ANSVSA: Pesta porcină africană evoluează în 295 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.131 de focareAstfel, eurodeputații cereau ca decizia să fie luată sub forma unui ”act juridic unic”.
Ei îi îndemnau, de asemenea, pe miniștrii UE să ia o decize cu privire la aderarea Croației la spațiul Schengen, imediat ce această țară va îndeplini criteriile de aderare.
Membrii Comisiei subliniau că spațiul Schengen este un dispozitiv unic în felul său și una dintre cele mai mari reușite ale UE, iar mânarea aderării depline a României și Bulgariei are consecințe negative atât asupra celor două țări, cât și asupra întregii Uniuni.
Menținerea controalelor la frontierele interne și reintroducerea lor în spațiul Schengen pot afecta încrederea cetățenilor în instituții în în integrarea europeană, sublinia Comisia LI BE.
Această menținere a controalelor are de asemenea consecințe economice negative asupra pieței interne a UE și asupra importurilor și exporturilor dinspre și către România și Bulgaria, insistau eurodeputații.
Extinderea spațiului Schengen sau libera circulație a cetățenilor UE nu ar trebui să fie afectată de efectele negative ale lacunelor altor politici UE precum cele referitoare la azil și imigrație, aprecia LIBE.
”Comisia Libertăților Civile a reafirmat că Bulgaria și România ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen și a respins perspectiva unei aderări parțiale, mai întâi cu frontierele aeriene și maritime și apoi cu frontierele terestre”, a declarat atunci raportorul Serghei Stanișev, din cadrul grupului parlamentar european al socialiștilor și democraților (S&D).
”Această abordare în două etape creează un precedent periculos, care nu doar că nu are nicio bază juridică solidă, dar care implică totodată inconveninete economice, sociale și politice asupra UE”, a adăugat eurodeputatul bulgar.
Acest proiect al raportului a fost adoptat de Comisie cu 36 de voturi la patru și o abținere.
PE a dat undă verde aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen încă din iunie 2011 și și-a reiterat poziția în mai multe rânduri, în urma acestei rezoluții legislative.
În prezent, atât România, cât și Bulgaria aplică în mod parțial acquis-ul Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor țări.
Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două țări la spațiul Schengen este luată prin vot - cu unanimitate - de către miniștrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului.
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a și-a exprimat speranța, miercuri, la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă și cu ceilalți membri ai Guvernului, că România va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii, subliniind că "mai sunt eforturi de făcut".
"Din punct de vedere tehnic, știm că țara noastră îndeplinește toate criteriile și cred că acest lucru este un act de dreptate, un act de normalitate, un act prin care România este tratată ca și celelalte state membre ale UE", a declarat vineri premierul Viorica Dăncilă, salutând declarația președintelui CE.
Bulgaria va face parte din spațiul Schengen din 2019, pentru început doar cu frontierele aeriene, anunța la sfârșitul lui noiembrie publicația bulgară 24 Chasa, citând afirmații ale liderului europarlamentarilor PPE, Manfred Weber, candidat pentru președinția Comisiei Europene.