Zeci de milioane de locuitori din Shanghai și de pe coasta estică a Chinei s-au refugiat în locuințele lor, în timp ce taifunul Bebinca, cel mai puternic taifun care a lovit această regiune după anul 1949, a provocat anularea curselor aeriene și evacuări, informează AFP.
După ce a traversat Filipine și Japonia, taifunul Bebinca a atins uscatul în estul orașului Shanghai, în cartierul Lingang New City din districtul Pudong, luni dimineață în jurul orei locale 07:30 (23:30 GMT, duminică), forțând autoritățile chineze să emită un cod roșu de vreme severă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cu vânturi ce ating viteze de până la 151 km/h, Bebinca este „cel mai puternic taifun care atinge uscatul la Shanghai după anul 1949”, a anunțat televiziunea de stat din China (CCTV), scrie Agerpres.
Toate cursele aeriene au fost anulate pe cele două aeroporturi principale din Shanghai.
Primăria locală le-a cerut celor 25 de milioane de locuitori din zona metropolitană să nu iasă din locuințele lor, în timp ce în districtul Chongming, situat pe o insulă de la gurile fluviului Yangtze, 9.000 de persoane au fost evacuate.
Autostrăzile au fost închise încă de la ora locală 01:00, iar limita de 40 km/h a fost impusă pentru circulația pe străzile din oraș.
Având în vedere că sosirea taifunului coincide cu Festivalul de la Mijlocul Toamnei, o sărbătoare publică în China, operatorul feroviar se aștepta la 74 de milioane de călătorii în perioada sărbătorilor și, prin urmare, Ministerul pentru gestionarea dezastrelor le-a cerut funcționarilor să fie vigilenți în fața „mobilității ridicate” a populației.
Fiind o sărbătoare publică, numeroase magazine vor rămâne închise luni în Shanghai, însă unii dintre localnici înfruntă intemperiile. Este și cazul lui Wu Yun, care a spus că mai avea câteva lucruri de rezolvat la locul ei de muncă.
„Cred că va fi bine, căci am văzut deja multe taifunuri în emisfera sudică și cred că, în comparație cu ele, la Shanghai este bine”, a spus ea, în timp ce se chinuia să își deschidă umbrela din cauza vântului puternic.
CITEȘTE ȘI Meta va începe să folosească postări publice de pe Facebook și Instagram în Marea Britanie pentru a antrena AIÎn această fostă concesiune franceză, trotuarele sunt pline de crengi și biciclete răsturnate pe asfalt, în timp ce angajații firmelor de livrări încercau să le ocolească pentru a-și continua deplasările.
O stradă din centrul orașului a fost complet blocată de un copac prăbușit.
„Sunt foarte agitat astăzi, verific situația privind tot timpul pe fereastră”, a declarat Xiong Zhuowu, un medic care locuiește în districtul Baoshan și care a publicat pe rețelele de socializare o înregistrare video ce arată un panou publicitar al unui agent imobiliar în timp ce era smuls de vânt de pe acoperișul locuinței sale.
O înregistrare video publicată de autoritățile locale din Baoshan a surprins momentul în care vânturile puternice au smuls din rădăcini un rând de copaci de pe malul unui râu.
Potrivit presei chineze, taifunul Bebinca ar trebui să provoace ploi abundente și vânturi violente în provinciile Jiangsu, Zhejiang și Anhui. La ora locală 11:00 (03:00 GMT), taifunul se îndrepta spre nord-vest cu o viteză de 15-20 km/hm, iar intensitatea sa scădea cu rapiditate.
Luni dimineață, Agenția pentru controlul inundațiilor din Shanghai primise deja zeci de rapoarte despre accidente provocate de taifun, în principal despre prăbușirea unor copaci și a unor panouri publicitare, a precizat CCTV.
Postul național de televiziune din China a difuzat imagini cu un jurnalist aflat pe țărmul din Zhoushan, în provincia Zhejian, unde valuri mari se năpusteau asupra zonei costiere. „Dacă ies în furtună, abia pot să vorbesc”, a spus acel jurnalist, prezentând valuri „din ce în ce mai mari”.
China este cel mai mare emițător din lume de gaze cu efect de seră, care alimentează încălzirea planetei noastre.
Experții în climă afirmă că taifunurile se formează mai aproape de zonele costiere, se intensifică mai repede și rămân mai mult timp deasupra uscatului din cauza schimbărilor climatice.
Taifunul Bebinca a trecut peste insula Amami din sudul Japoniei în noaptea de sâmbătă spre duminică, generând vânturi care au atins viteza de 198 km/h, potrivit Agenției meteorologice japoneze.
Vineri, când încă avea statutul unei furtuni tropicale, Bebinca a lovit statul Filipine, unde a cauzat moartea a șase persoane, din cauza unor copaci prăbușiți pe sol.
Un alt taifun, Yagi, care a lovit Asia de Sud-Est în weekendul precedent, a făcut peste 400 de morți, în principal în Myanmar și Vietnam, dar și în Laos și Thailanda, potrivit bilanțurilor oficiale din aceste țări.