Opt cetățeni din Irak, Iran și Siria, opriți la frontiera cu Ungaria; ei se aflau în două taximetre

Opt cetățeni din Irak, Iran și Siria, opriți la frontiera cu Ungaria; ei se aflau în două taximetre
scris 23 sep 2017

Polițiștii de frontieră bihoreni au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetățeni români, șapte cetățeni din Irak și Iran și un cetățean din Siria, solicitanți de azil in Romania, care intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Potrivit Poliției Române de Frontieră, polițiștii de frontieră de la Borș, județul Bihor, au oprit pe relația Borș-Santău, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetățeni români, în care se aflau șapte cetățeni de origine afroasiatică. Cei doi români, împreună cu cetățenii străini, au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări. Ulterior, în zonă a mai fost descoperită o persoană care facea parte din grup, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Kika deschide al doilea magazin din București, exact în zona în care și IKEA anunțat că vrea să își deschidă al doilea centru din Capitală CITEȘTE ȘI Kika deschide al doilea magazin din București, exact în zona în care și IKEA anunțat că vrea să își deschidă al doilea centru din Capitală

Polițiștii de frontieră au stabilit că migranții - cinci bărbați, două femei cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani și un copil de 12 ani - sunt cetățeni din Irak, Iran și Siria, majoritatea solicitanți de azil în România. Ei au spus că din localitatea Borș intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos.

Șoferii autoturismelor au declarat că au fost rugati de catre migranti să efectueze o cursă în regim taxi, din Oradea până în localitatea Borș.

Polițiștii de frontieră le recomandă cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop - 0219590.

"De asemenea, apelăm la sprijinul cetățenilor care desfășoară activități de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunțe echipajele Poliției de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 în momentul în care cetățeni străini le solicită astfel de servicii. Totodată, reamintim că fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzește, transportă sau adăpostește o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranți și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost săvârșită în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi", spun polițiștii de frontieră.

viewscnt
Afla mai multe despre
migrani
refugiati