Opoziția din Rusia protestează din nou în stradă. Zeci de arestări la Moscova

Opoziția din Rusia protestează din nou în stradă. Zeci de arestări la Moscova
scris 3 aug 2019

Opoziția din Rusia a organizat o nouă manifestare sâmbătă, la Moscova, pentru a cere alegeri libere, sfidând autoritățile care au intensificat amenințările și presiunile săptămâna aceasta, arestându-i în special pe liderii protestului. Zeci de persoane au fost arestate. Opoziția denunță de mai multe săptămâni o reprimare a candidaților săi la alegerile locale din septembrie și care face obiectul multor presiuni și amenințări din partea autorităților, a transmis organizația OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor, scrie AFP.

Manifestarea, neautorizată, s-a desfășurat fără lider pentru că au fost prea multe condamnări după acțiunile de protest din weekend-ul trecut de la Moscova, care s-au încheiat cu aproape 1.400 de rețineri, niciodată atât de multe de la întoarcerea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Opozanta Liubov Sobol, o avocată în vârstă de 31 de ani, a fost arestată cu câteva minute înainte de începutul protestului, pentru care autoritățile au instalat bariere pe principalele bulevarde din centru și au desfășurat importante efective de ofeițeri de Poliție și soldați din Garda națională.

Rețeaua de internet mobilă nu a fost disponibilă în mai multe zone din oraș.

Statele Unite impun Rusiei o nouă serie de sancțiuni pentru încercarea de asasinare a lui Sergei Skripal CITEȘTE ȘI Statele Unite impun Rusiei o nouă serie de sancțiuni pentru încercarea de asasinare a lui Sergei Skripal

"Comisia electorală nu și-a făcut treaba, tribunalele nu își fac treaba. Singurul lucru care funcționează, este strada", a declarat pe Twitter Sobol înainte de arestarea sa. În greva foamei de trei săptămâni, ea a scăpat de închisoare până acum datorită faptului că are un copil de vârstă mică.

Principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupție Alexei Navalnîi, ispășește o pedeapsă cu închisoare de 30 de zile din 24 iulie. Spitalizat weekend-ul trecut pentru "o gravă alergie" înainte de a fi retrimis în celulă, el a depus o plângere pentru că ar fi fost "otrăvit".

Mare parte dintre aliați și din alți lideri ai protestatarilor au primit și ei scurte pedepse cu închisoarea, începând cu mai mulți candidați ai opoziției între care Ilia Iașin, Ivan Jdanov și Dmitri Gudkov. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
proteste rusia