Operatorul prin cablu TV NextGen Communications, parte a grupului Orange Romania, a consemnat anul trecut o cifră de afaceri de 105,4 milioane de lei, în creștere cu 4,2% față de 2021, potrivit datelor companiei. În schimb, operatorul a închis pe minus, pierderea netă fiind de 12,5 milioane de lei, de la un profit net de 2,14 milioane de lei în 2021.
Datoriile operatorului au avansat cu 30,1%, la 46,5 milioane de lei, iar creanțele cu 65,3%, la 15,03 milioane de lei.
Numărul mediu de salariați a stagnat la 428 persoane în 2022.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
NextGen Communications și-a început activitatea în 2008 și este prezent în peste 30 orașe din România și mai mult de 300 localități rurale.
În decembrie 2009, compania a preluat integral New Com Telecomnicații pentru o sumă estimată la 14 milioane de euro, operațiune în urma căreia a fost transferat și un portofoliu de aproximativ 70.000 de clienți.
Anterior acestei tranzacții, NextGen Communications mai preluase în 2009 de la New Com Telecomnicații aproximativ 30.000 de clienți. Ultimele date publice, din 2015, indicau pentru NextGen Communications un portofoliu de peste 200.000 de clienți.
Acționarul unic al companiei este Orange Romania Communications (fost Telekom Romania Communications, fost Romtelecom).
Orange Romania Communications este controlată de Orange Romania, liderul pieței locale de telecomunicații - 54,01% și Ministerul Cercetării - 45,99%.