O nouă insolvență în IT: Expert One Research, subiect al unei sesizări trimise către DNA de Ministerul Fondurilor Europene

O nouă insolvență în IT: Expert One Research, subiect al unei sesizări trimise către DNA de Ministerul Fondurilor Europene
scris 15 feb 2018

Furnizorul de hardware și soluții IT Expert One Research, controlat de Gabriel Găitănaru, a intrat în insolvență. În toamna anului 2016, Ministerul Fondurilor Europene a sesizat Direcția Națională Anticorupție acuzând licitații trucate și rapoarte de implementare false în două proiecte de e-guvernare, finanțate din fonduri europene, derulate de către Consiliul Județean Suceava (CJ) și având ca furnizori Expert One Research și Siveco România.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Informații vehiculate în presă îl indică pe Gabriel Găitănaru ca fiind un apropiat al fostului deputat Sebastian Ghiță.

Urmărește-ne și pe Google News

De altfel, Teamnet International, altă firmă despre care se susține în presă că ar fi controlată de Sebastian Ghiță, alături de Expert One Research (subcontractat) au finalizat pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în a doua parte a anului 2017, patru contracte de servicii de conversie cărți funciare într-o bază de date textuală si arhivă digitală, în sumă totală de 39,23 milioane de lei, inclusiv TVA. 

Printre creditorii societății se numără IBM Romania și Credit Europe Bank Romania.

Banca Transilvania a solicitat și obținut, în luna mai 2017, încuviințarea executării silite a societății pentru 1,4 milioane de lei. Decizia Judecătoriei Sectorului 6 a fost fără cale de atac.

Vești despre insolvența Teamnet: compania a dat afară 143 de angajați și vinde din mobilier CITEȘTE ȘI Vești despre insolvența Teamnet: compania a dat afară 143 de angajați și vinde din mobilier

Expert One Research (fostă XOR IT Systems) a fost înființată în 2002, fiind furnizor de soluții și servicii de arhivare electronică, document management, captură de date, dezvoltare software, consultanță IT, workflow, distribuție de scannere profesionale și servicii de scanare.

2K Telecom, în insolvență după ce Finanțele au refuzat să-i deconteze un ajutor de stat, își vinde o licență de telecomunicații și calculează valoarea acțiunilor deținute la alte firme CITEȘTE ȘI 2K Telecom, în insolvență după ce Finanțele au refuzat să-i deconteze un ajutor de stat, își vinde o licență de telecomunicații și calculează valoarea acțiunilor deținute la alte firme

Potrivit termene.ro, afacerile companiei au scăzut anul trecut la 107,6 milioane de lei, de la 192,9 milioane de lei în 2015 și un vârf de 246,9 milioane de lei în 2014.

Profitul net a crescut însă la 7,8 milioane de lei, de la 2,5 milioane de lei în 2015.

Societatea și-a înjumătățit numărul de salariați în 2016, la 186.

Ultima perioadă a consemnat mai multe firme din IT intrate în insolvență, precum Asesoft International, Romsys, Teamnet.

viewscnt
Afla mai multe despre
expert one research
insolventa
instanta
ghita sebastian
ibm romania