Există transferuri fiscale și transferuri de risc. Primele presupun plăți de la bugetul de stat pentru diferite programe pe care Guvernul/Parlamentul le consideră oportune. Cea de-a doua categorie reprezintă o mică scamatorie financiară: banii nu există, însă există credibilitatea statului, care se obligă să plătească în locul împrumutatului datoria, în caz de default. Cel mai important e că, în primă fază cel puțin, obligația statului nu e înregistrată în datoria publică.
Banii nu sunt niciodată suficienți pentru politicienii aflați la putere. Dar ce te faci atunci când ai vrea să mai dai, să susții încrederea electoratului, dar execuția bugetară arată că trebuie să te apuci să tai de pe unde poți cât mai curând.
România se află în situația în care, folosind un truism, „nu mai sunt bani”. Până termină anul, Guvernul Dăncilă va trebui, cel mai probabil, să umble nu numai la contribuțiile la Pilonul 2 de pensii, dar și să mai taie ce se mai poate tăia din alte părți, cum ar fi investițiile.
O Prima Casă fără ipotecă
În această situație în care, deși produsul intern brut crește, bugetul suferă, de la Guvern a apărut deus ex machina: credite gratis pentru aproape toată lumea care le vrea, doar să se dezvolte personal.
Programul „Investește în tine” va da bani, fără dobândă, oricui face ceva cu viața lui, spune vicepremierul Viorel Ștefan: studiază, se culturalizează, se îngrijește de sănătate, face sport sau își ia sau renovează o locuință.
Pare o promisiune generoasă. Tinerii între 16 și 26 de ani vor lua 40.000 de lei (plus 20.000 de lei dacă se angajează), iar cei cu vârsta între 26 și 55 de ani au câte 35.000 de lei (plus 20.000 de lei, la fel, dacă își găsesc de muncă). Dar de unde are statul atâția bani? Păi nu-i are, dar are ceva ce aduce a deus ex machina: promisiunea că-i are.
Mai explicit. În forma prezentată de vicepremier, acești bani nu vin direct de la stat. Guvernul va da promisiunea de garantare către bănci, care la rândul lor vor împrumuta beneficiarii. Dacă beneficiarii, adică împrumutații, nu vor rambursa creditele, atunci statul va pune în conturile băncilor 80% din suma împrumutată și restul de 20% o va pune titularul creditului sau un codebitor (pe care, cel mai probabil, îi va executa Fiscul, dar nu știm încă, pentru că proiectul n-a fost publicat).
Schema poate suna dubios, dar așa funcționează și programul cu garanții de stat Prima Casă. Statul acoperă 50% din valoarea creditului (când s-a lansat, în 2009, pentru a sprijinii băncile și piața imobiliară, garanția era de 100%), iar băncile încasează banii rapid dacă debitorul din program nu plătește. Apoi Fiscul preia locuința pusă gaj, o vinde, plătește restul datoriei către bancă și dacă nu recuperează chiar tot mai execută și veniturile debitorului.
Astfel, deși Guvernul plătește de la buget situațiile de neplată, factura potențială nu grevează cu absolut nimic calculele pentru deficitu public și datoria publică. Aceaste datorii, grație contabilității permisive a Uniunii Europene, sunt socotite drept datorii contingente – contingent liabilities – adică calculate în afara sectorului bugetar. Această scamatorie contabilă a folosit și țărilor din Vest la repetatele bailout-uri bancare din timpul crizei: au dat mai multe promisiuni de finanțare pentru băncile falimentare decât au dat bani direct pentru creșterea capitalului.
Țările care dau garanții de stat în Europa o fac în special pentru firme. România a făcut un Fond de Garantare a Creditului pentru Întreprinderile Mici și Mijocii cu exact același scop, dar l-a orientat după declanșarea crizei către cu totul alt scop, anume finanțarea locuințelor prin Prima Casă, pentru care a asumat garanții de peste 22 de miliarde de lei. Așa a ajuns statul să garanteze 2/3-imi din creditele ipotecare.
Debitorii Prima Casă abia acum încep să simtă arsura creditelor luate în ultimii ani, de când cu creșterea ROBOR și, drept urmare, a ratelor, și n-au trecut încă printr-o criză.
Ce e remarcabil în acest nou program de credite de nevoi personale anunțat de Guvern este că beneficiari nu trebuie să plătească nimic în prima parte, până la 5 ani, cam cât un ciclu electoral. Debitorii vor putea deconta plățile directe și facturile eligibile, potrivit Executivului, inclusiv plata chiriei, utilităților, a computerelor și softurilor. De abia după maximul 5 ani de la contractarea creditelor vor și rambursa ceva.
Dobândă 0, dar ce facem cu inflația?
Statul va plăti dobânzile aferente împrumuturilor. Dacă vrea ca băncile să și intre în program, atunci va trebui să ofere o rată substanțială. La creditele de consum dobânda e de circa 10% pe an. Că e debitor mai credibil decât persoana pe care o garantează, probabil că va obține o dobândă ceva mai bună, dar nu chiar la nivelul de circa 6%, cât e acum Prima Casă.
Doar că dobândă 0 pentru beneficiar înseamnă, în fapt, o dobândă mare pentru societate. Dacă nu plătești nimic pentru capitalul împrumutat, atunci nu plătești nici măcar inflația acumulată, ceea ce înseamnă că, în termeni reali, ai de rambursat mai puțin decât ai împrumutat. În economia de piață nu există acest concept, dar statul susține că e sănătos. Spre comparație, inflația cumulată între 2007 și 2017 în România a fost de 44%, deci în 10 ani un împrumut rambursat fără dobândă reprezintă, în termeni reali, doar aproape jumătate din sumă. Sigur, calculul nu este unul exact, căci o rambursare în anuități începând cu anul 5 de la contractarea creditului presupune o influență mai mică a inflației, dar este o socoteală ilustrativă despre valoare nominală a banului când nu ai dobânzi.
Dar să iei și o sumă erodată de inflație înapoi e mai mult decât să nu iei nimic, iar cea din urmă variantă pare destul de verosimilă și foarte periculoasă.
Vin americanii?
Și avem și un termen de comparație pentru ea, chiar în ceea ce e, aparent, cea mai virtuoasă propunere a programului: educația.
Guvernul spune că dă bani pentru plata cursurilor universitare și de specializare și aprofundate în România. Mai e cel puțin o țară mare în lume care face asta: America. Și America are o criză a datoriilor pentru studii.
În SUA există în sold împrumuturi pentru studii de 1.410 miliarde de dolari (nu e virgulă, e punct, adică 1,4 biliarde de dolari), luate de circa 45 de milioane de americani, cele mai multe acordate prin diferite programe federale. Soldul a crescut de aproape 6 ori în ultimii 15 ani și 70% dintre studenți își fac studiile pe datorie.
Creditele pentru studii reprezintă 11% din volumul de împrumuturi acordat gospodăriilor (în creștere de la circa 1% în urmă cu 15 ani), a doua cea mai mare pondere după creditele ipotecare (68%). Aceste împrumuturi au depășit, în ultimii ani, chiar și împrumuturile auto (9%) și cele de pe cardurile de credit (6%), arată datele Federel Reserve Bank of New York.
Șansele ca în România să se ajungă la fenomenul din SUA sunt foarte mici, având în vedere că sistemele sunt diferite, dar ce ne interesează este cât de bine sunt rambursate aceste credite.
Rata creditelor neperformante pentru creditele de studii este de 10,7%, cea mai mare dintre toate categoriile de credite din SUA, însă aceasta se referă la întregul portofoliu de împrumuturi. În condițiile în care circa jumătate dintre beneficiari nu plătesc rate, fie pentru că sunt în facultate, fie pentru că le-au suspendat, atunci rata efectivă de neperformanță pentru portofoliul în plată este dublă, spune un studiu al Fed New York. Spre comparație, rata de neperformanță la creditele ipotecare e de 1,2%, la cele auto de 4,3% și a cele de pe cardul de credit, cele mai riscante împrumuturi, prin definiție, de 8%.
Sunt mulți analiști de peste Atlantic care numesc situația datoriilor pentru studii drept o adevărată criză. Absovenții rambursează banii în zeci de ani de la absolvire, dacă-i rambursează. Estimările recente arată că 40% dintre cei care au intrat în facultate în 2004 vor ajunge în default până în 2023, potrivit Brooking Institution, citat de Forbes.
SUA este o țară cu o disciplină la plată considerabil mai mare decât România, plus că este e în cea mai bună situație economică de după criză, cu cea mai scăzută rată istorică a șomajului. România a avut, și încă are, una dintre cele mai ridicate rate de neperformanță a creditelor din UE și faptul că a scăzut considerabil în ultimii ani e, în mare măsură, rezultatul scoaterii din bilanțurile băncilor a împrumuturilor neplătite.
Deci câți absolvenți de facultate sau MBA vor mai da banii înapoi în România, dacă în SUA circa o cincime nu o fac? Și câți vor termina studiile, până la urmă, după ce au luat banii, în condițiile în care doar circa 45% dintre studenții americani își finalizează studiile făcute pe credit?
Guvernul României invocă dificultățile tinerilor cu venituri reduse de a finaliza studiile în motivația programului. Dacă luăm exemplul SUA, însă, ce se întâmplă este că cei cu venituri reduse au cele mai mari probleme în a rambursa împrumuturile, pentru că ajung datori degeaba și nu câștigă suficient să plătească ratele, ba chiar mulți dintre ei se lasă de școală cu mult înainte de termen, arată un studiu al Fed Minneapolios.
Am putea privi inițiativa drept un instrument care să crească numărul de oameni pregătiți din România, care să ajute, prin expertiza căpătată, la creșterea economiei și a nivelului general de trai în țară, deci cu costuri asumate. Guvernul chiar spune că există un exod al tinerilor din țară.
Dar ce oprește absolventul de studii superioare să plece apoi din România, lăsând factura contribuabililor? Absolut nimic. Sistemul de învățământ din România este acum, în mare măsură, gratuit pentru majoritatea celor care vor să învețe, în sensul că e subvenționat din taxele contribuabililor. Chiar și fără obligația de a da ceva înapoi, românii pleacă din țară pe capete, circa o cincime din populația aptă de muncă fiind pe alte meleaguri. Dacă nu vrei să dai banii la bancă și, mai apoi, la Fisc, plecatul în străinătate pare o opțiune cu atât mai avantajoasă.
Influențele sunt mult mai adânci chiar dacă trecem peste problema riscului bugetar. Philadelphia Fed consideră creșterea creditelor pentru studenți drept un enormă în ultimii ani și vede consecințe nefaste asupra mediului antreprenorial din SUA, în condițiile în care tinerii sunt grevați de datoriile pentru plata diplomelor și sunt lipsiți de capital și de capacitatea de a împrumuta mai mulți bani. Afacerile mici reprezintă jumătate din economia privată a SUA, iar tinerii sunt din ce în ce mai puțin capabili să le deschidă, fiind deja îndatorați de la absolvire.
România e deja țara cu cea mai mică rată a antreprenoriatului din UE, cu mare parte din firme decapitalizate. Îndatorarea tinerilor de pe băncile facultății va ajuta la creșterea economiei antreprenoriale, chiar dacă vom avea, să presupunem, mai mulți tineri cu MBA?
O altă propunere cel puțin îngrijorătoare a Guvernului este aceea că banii vor putea fi folosiți pentru finanțarea parțială a achiziției unei locuințe și/sau pentru renovarea acesteia.
În condițiile în care pentru Prima Casă avansul este de doar 5%, atunci înseamnă că ar fi posibil și scenariul în care cineva cumpără locuințe finanțate 100% din garanții de stat, fără avans, ba chiar cu bani de renovare. În condițiile în care multiple date empirice, inclusiv de la Banca Națională a României, arată un nivel de corelare între îndatorarea ridicată pe ipotecă și rata creditelor neperformante, în sensul că un nivel mic al capitalului raportat la locuință e asociat cu un grad mai ridicat de neplată, ce efecte ar avea o astfel de politică într-un scenariu economic advers?
