Retailerul Mega Image, deținut de grupul belgian Delhaize, a câștigat definitiv un proces cu Poliția Locală, care, în urma unui control, a aplicat companiei o sancțiune contravențională pe motiv că ar fi desfășurat activități de alimentație publică cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie.
Practic, reprezentanții Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București au apreciat că Mega Image, prin prepararea unor produse și scoaterea acestora la vânzare, desfășoară o activitate specifică unităților de alimentație publică care presupune, printre altele, și asigurarea posibilității consumului acestora pe loc, relevă date analizate de Profit.ro.
Sancțiunea a fost aplicată la 14 octombrie 2019, iar dosarul a fost înregistrat o lună mai târziu.
CITEȘTE ȘI FOTO Cum s-a îndrăgostit un actor din Game of Thrones de un brand românescLa prima instanță, în martie 2020, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au admis cererea retailerului, pe motiv că procesul-verbal de contravenție nu este temeinic, nefiind întrunite elementele constitutive ale contravenției reținută în sarcina Mega Image.
"În fapt , prin activitatea sa, petenta comercializează, printre altele, produse preparate, iar faptul că prepararea este realizată de către aceasta nu poate constitui o transformare în unitate de alimentație publică, alimentația/consumarea produselor preparate de petentă neavând loc într-o zonă pusă la dispoziția consumatorilor de către aceasta (mese, tacâmuri), motiv pentru care nici nu îi pot incumba obligațiile specifice unităților de profil alimentație publică (spre pildă, bucătărie, unitate sanitară etc.). Ca atare, deținerea unui rotisor/cuptor cu ajutorul cărora sunt preparate diverse produse și oferite spre vânzare nu poate echivala cu calitatea de unitate de alimentație publică, fiind de notorietate și faptul că magazinele Mega Image sunt asimilate supermarketurilor, iar nu restaurantelor/cantinelor /unităților fast-food sau hipermarketurilor (care oferă spații special amenajate pentru consumul pe loc al preparatelor pregătite în incinta acestora). Pentru aceste motive, instanța urmează a admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesului-verbal contestat, ca fiind netemeinic", se arată în motivarea unei sentințe a Judecătoriei Sectorul 1 din 18.03.2020.
CITEȘTE ȘI Gebrüder Weiss lansează platforma myGW dedicată clienților. Experiența digitală a clienților cu informații în timp realSentința a fost atacată cu apel de Poliția Locală, dar Tribunalul București a respins acțiunea la 8 octombrie.
Înființat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o rețea ce cuprinde peste 700 magazine în București, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara, Iași și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.
Poliția Locală a Municipiului București își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Capitalei, având ca obiectiv principal asigurarea și păstrarea ordinii și liniștii publice pentru populație, atât locuitori cât și turiști sau persoane aflate ocazional în Capitală.
Înființată ca Direcție Generală de Poliție Locală și Control, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică in subordinea Primarului General, își desfășoară activitatea pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor legalității, încrederii, previzibilității, proximității și proporționalității, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării".