Luna septembrie, cea mai slabă la portabilitate. RCS&RDS rămâne lider, dar pierde cotă

Luna septembrie, cea mai slabă la portabilitate. RCS&RDS rămâne lider, dar pierde cotă
scris 17 oct 2017

Circa 61.000 de clienți de telefonie fixă și mobilă și-au mutat numărul la un alt operator în luna septembrie, nivel în scădere cu 17,1% față august și cu aproape 34% față de ianuarie, reiese din analiza datelor Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM), realizată de Profit.ro.

În primele nouă luni ale anului, 671.621 de clienți au devenit abonații altor operatori de telecomunicații prin transferul numărului de telefon, în urcare cu 1,8% față de cifrele din intervalul ianuarie – septembrie 2016.

Urmărește-ne și pe Google News

Peste 93% dintre numerele portate (operațiunea prin care un client trece de la un operator la altul păstrându-și numărul de telefon) provin din rețele de telefonie mobilă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Eduard Lucian Lovin și Bogdan Cristian Iana au fost numiți vicepreședinți ANCOM. Foști directori executivi ai instituției, ei au contestat în instanță deciziile de concediere CITEȘTE ȘI Eduard Lucian Lovin și Bogdan Cristian Iana au fost numiți vicepreședinți ANCOM. Foști directori executivi ai instituției, ei au contestat în instanță deciziile de concediere

Potrivit datelor ANCOM, dintr-un total de 628.279 numere de telefonie mobilă portate în primele nouă luni, RCS&RDS a reușit să-și adjudece o cotă de 51,3%, respectiv 322.087 de numere, în urcare cu 10,2% față de intervalul ianuarie – septembrie 2016.

Totuși, operatorul telecom patronat de omul de afaceri Zoltan Teszari a pierdut luna trecută față de ianuarie peste 7 puncte procentuale, de la 58,7% la 51,3%, în privința ponderii în total numere de telefonie mobile atrase prin portare.

Dacă în prima lună a acestui an RCS&RDS a început în forță și a câștigat prin portabilitate 51.549 clienți (dintr-un total de 87.889), luna septembrue i-a adus operatorului doar 19.834 utilizatori (dintr-un total de 57.712).  

Pe locul doi s-a plasat Orange România, cu 136.544 de utilizatori, de la 132.441 în primele nouă luni din 2016, urmat de Vodafone Romania, care a atras 111.651 de clienți, comparativ cu 127.960 în intervalul ianuarie – septembrie 2016.

RCS&RDS anunță că duce ANCOM la tribunal dacă nu recalculează tarifele de interconectare între operatorii de telecomunicații mobile CITEȘTE ȘI RCS&RDS anunță că duce ANCOM la tribunal dacă nu recalculează tarifele de interconectare între operatorii de telecomunicații mobile

Următoarele două locuri revin Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote Romania) – 43.024 (comparativ cu 48.262 la finele lunii septembrie 2016) și Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) – 14.964 (de la 17.530 în primele nouă luni ale anului trecut).

Pe segmentul de telefonie fixă, numărul portărilor a crescut cu 5,8% în primele nouă luni, la 43.342, de la 40.979 la finele lunii septembrie 2016.

Și pe acest segment lider detașat este RCS&RDS, cu 17.945 de clienți atrași, în urcare cu 12% față de septembrie 2016. Operatorul deține o pondere de 41,4% din numerele portate în perioada analizată.

Următorul clasat este Vodafone Romania – 13.386, comparativ cu 4.049 la finele lunii septembrie 2016, apoi Orange Romania – 4.977 (de la 7.896 în primele nouă luni din 2016), UPC Romania – 4.477 (comparativ cu 8.300 în perioada similară din 2016) și Telekom Romania Communications – 1.176 (față de 2.134).

Vodafone nu renunță și continuă la instanța supremă litigiul cu ANCOM pentru plafonul consumului de date în roaming CITEȘTE ȘI Vodafone nu renunță și continuă la instanța supremă litigiul cu ANCOM pentru plafonul consumului de date în roaming

ANCOM publică doar intrările de clienți atrași de operatori din alte rețele, fără să precizeze și pe cel al clienților pierduți, care și-au mutat numărul în altă rețea, fiind astfel imposibilă calcularea unei situații nete a portărilor.

Un client al unui operator de telecomunicații își poate porta numărul de telefon ori de câte ori dorește să schimbe rețeaua.

Din 2008, anul lansării portabilității numerelor de telefon în România și până la finele lunii ianuarie a acestui an, peste 3,66 milioane de utilizatori au beneficiat de acest serviciu, din care 3 milioane sunt utilizatori de telefonie mobilă și aproximativ 654.000 sunt utilizatori de telefonie fixă, potrivit ANCOM.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
portabilitate
abonati