Certificarea FitCert® Level 4 reprezintă „standardul de aur” al industriei europene de fitness, confirmând conformitatea deplină a operațiunilor World Class România cu cerințele stricte ale standardului EN 17229:2019, care acoperă trei piloni esențiali: siguranța membrilor, excelența operațională și calitatea serviciilor.
Procesul de evaluare implică audituri complexe la fața locului, care confirmă aplicarea completă a standardelor în toate cluburile din rețea. Rezultatul: un nivel superior de siguranță pentru membri și un mediu optim de antrenament, în care fiecare detaliu - de la echipamentele de fitness verificate și întreținute periodic, la calificarea antrenorilor și transparența contractelor - respectă cele mai înalte standarde europene.
„Succesul nostru se bazează pe trei piloni esențiali: accesibilitate, inovație și comunitate. Încă de la început, ne-am dorit să aducem sănătatea și mișcarea mai aproape de viața de zi cu zi a oamenilor, deschizând cluburi în apropierea locurilor în care trăiesc și lucrează și devenind parte din comunitățile pe care le deservim. Fiecare experiență World Class România înseamnă mai mult decât un antrenament; este despre conexiune, inspirație și un angajament comun pentru o viață mai sănătoasă.
Angajamentul nostru față de calitate este unul absolut. Obținerea certificării FitCert® Level 3 a fost un pas important pentru World Class România, dar atingerea nivelului 4 confirmă că nu facem compromisuri. Continuăm să investim în standarde, educație și calitate pentru a oferi cea mai bună experiență membrilor noștri. Suntem singura rețea din România auditată și certificată la cel mai înalt nivel european și printre puținele din Europa care au obținut această recunoaștere. Alegând World Class România, membrii aleg cel mai sigur, profesionist și performant standard de health & fitness disponibil pe piața europeană”, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class România.
Certificarea FitCert® Level 4 încununează peste 25 de ani de progres continuu, perioadă în care World Class România a ridicat constant standardele industriei locale de health & fitness, construind o rețea națională de cluburi și piscine și inspirând generații întregi să adopte un stil de viață mai activ și mai sănătos.
Despre World Class România
World Class România este liderul industriei de health, fitness, piscine și wellness din țară, cu un total de 47 de cluburi și 29 de piscine la nivel național, care deservesc peste 84.000 de membri. Cluburile World Class oferă servicii la cele mai înalte standarde, facilități de ultimă generație și o varietate extinsă de clase de group fitness. Compania este partener tradițional de durată pentru LES MILLS™, cel mai mare furnizor de programe de fitness din lume. World Class România oferă, de asemenea, un concept premium de fitness și stil de viață, numit W, unde membrii se pot antrena și relaxa într-un mediu intim și exclusivist.
Despre Vectr Holdings
Vectr Holdings este un fond de investiții cu operațiuni în România în sectoare precum agrobusiness, echipamente agricole, real estate și fitness. Vectr Holdings este proprietarul World Class Romania, liderul pieței de health & fitness din România, și a adăugat recent brandul Befit în portofoliu, care urmează să fie lansat oficial pe piața locală.












