Autoritățile locale din orașul Mississauga vor organiza, duminică, o paradă pentru Bianca Andreescu, prima jucătoare de tenis din Canada câștigătoare a unui turneu de grand slam la simplu.
Parada "She The North" va avea loc în Mississauga Celebration Square și va începe la ora locală 16.30 (23.30, ora României), arată news.ro.
Primarul orașului, Bonnie Crombie, îi va oferi sportivei cu origini românești cheile orașului și va prezenta publicului indicatorul stradal "Andreescu Way", o stradă din oraș urmând să poarte numele acesta.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Andreescu s-a născut în Mississauga, a locuit, a studiat și și-a început cariera sportivă în acest oraș, la Mississauga’s Ontario Racquet Club.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, a câștigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală, la 7 septembrie, pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial, cu 6-3, 7-5. Ca urmare a acestui succes, Andreescu a urcat pe locul cinci în clasamentul WTA.
Bianca Andreescu s-a născut în Canada, la Mississauga, o suburbie a orașului Toronto, din părinți români, Nicu și Maria. Ea și familia ei au venit pentru scurt timp în România, țară în care campioana de la US Open a început tenisul, la vârsta de șapte ani. Apoi Bianca și părinții ei s-au întors în Canada și sportiva a intrat în programul federației canadiene de dezvoltare a carierei tinerilor jucători.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Casa lui Elvis Presley din Beverly Hills poate fi închiriată prin AirbnbLa vârsta de 19 ani, Andreescu a câștigat trei turnee importante, Indian Wells, de categorie Premier Mandatory, Rogers Cup, de categorie Premier 5 și grand slam-ul US Open, toate în acest an.