New Delhi a fost cea mai poluată capitală din lume în 2018, au spus marți două organizații care măsoară poluarea atmosferică și care au realizat un studiu despre cantitatea de particule în suspensie din aer, respectiv parametrul PM2,5, în 61 de capitale din lume, potrivit Reuters.
Capitala Indiei, unde locuiesc peste 20 de milioane de persoane, este urmată, în topul celor mai poluate metropole, de capitala Bangladeshului, Dacca, și de Kabul, capitala Afganistanului, potrivit unui studiu realizat de IQ AirVisual, o organizație elvețiană care culege date despre calitatea aerului la nivel global, și Greenpeace, scrie Agerpres.
Poluarea din New Delhi este cauzată de emisiile vehiculelor și de cele din industrie, de praful provenit de la șantierele de construcții, fumul de la arderea gunoiului și a resturilor vegetale rămase în urma strângerii recoltelor de pe câmpurile din apropiere.
28 noiembrie - Profit Financial.forum