VIDEO Jean Paul Gaultier a îmbrăcat staruri la ultima sa prezentare haute-couture. Irina Shayk, Boy George, Dita Von Teese, Amanda Lear i-au adus un omagiu creatorului francez

VIDEO Jean Paul Gaultier a îmbrăcat staruri la ultima sa prezentare haute-couture. Irina Shayk, Boy George, Dita Von Teese, Amanda Lear i-au adus un omagiu creatorului francez
scris 23 ian 2020

Celebritățile au defilat, miercuri seară, la Paris, pentru a-i aduce un imagiu carierei creatorului francez Jean-Paul Gaultier, la ultima prezentare haute-couture a acestuia. El a profitat de acest eveniment pentru a evoca noi proiecte.

Miercuri seară, la Théâtre du Châtelet, Jean Paul Gaultier a organizat ultima prezentare haute-couture după 50 de ani de carieră, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

250 de rochii, inspirate de modelele sale clasice: sânii conici, rochii port-jartieră, rochii păpuși conflabile... purtate de muzele sale dintotdeauna.

Pentru această prezentare de modă, creatorul în vârstă de 67 de ani a făcut apel la numeroase staruri, combinând genurile, vârstele și formele.

Oamenii de știință cred că au găsit formula pentru cafeaua espresso perfectă CITEȘTE ȘI Oamenii de știință cred că au găsit formula pentru cafeaua espresso perfectă

Au urcat pe podium Iris Mittenaere, Catherine Ringer, Dita Von Teese, Kiddy Smile, Béatrice Dalle, Amanda Lear, Mylène Farmer, Bella Hadid sau Cristina Cordula, Bella Hadid, Gigi Hadid. 

Fiecare prezentare a fost un mini-spectacol: show-ul, pe de-a-ntregul, a durat o oră și s-a încheiat apoteotic, cu Jean-Paul Gaultier purtat în triumf de colegi și manechine.

"A fost un bordel vesel, este tot ceea ce iubesc", a spus la final creatorul pentru BFM TV. "A fost prima dată pentru mine, pentru că nu am mai făcut niciodată o prezentare cu atâtea manechine. Am pus tot ce am iubit, tot ceea ce iubesc și tot ceea ce am spus întotdeauna mai mult sau mai puțin".

Dacă el asigură ca a semnat ultima prezentare de modă haute-couture, Jean-Paul Gaultier nu renunță încă la modă. Și a anunțat viitoare proiecte: "Creația de modă va continua, dar nu pot să dezvălui deocamdată conceptul (...). Paris Gaultier va exista în continuare. Nu vreau să mă opresc așa, nu pot! Altfel, mor! Și vor exista alte aventuri; vreau să fac o expoziție la Cinemateca din Paris, cinema și modă. Sunt lucrurile care mă interesează".

Stilistul francez în vârstă de 67 de ani, care și-a făcut debutul pe lângă Pierre Cardin, este o figură esențială în lumea modei de când a schimbat coduri vestimentare în anii '80. El este autorul creațiilor emblematice precum bustiera cu cupe conice purtată de Madonna.

De la primele colecții, Gaultier a avut arta de a amesteca genurile, sexele, epocile.

Acest fiu de contabil, care a crescut la Arcueil (Val-de-Marne), în apropiere de Paris, și care a fost inițiat de mic în modă de către bunica sa esteticiană, a creat fuste pentru bărbați în 1984, căci pentru el "un bărbat nu-și poartă masculinitatea prin haine, virilitatea este în capul său".

Jean-Paul Gaultier, care a creat articole vestimentare și pentru Beyonce, Kylie Minogue, Lady Gaga și Rihanna, precum și pentru multe personalități de la Hollywood, a impresionat în lumea modei neținând cont de rolurile de gen tradiționale.

"Nu mă gândesc la modă ca la o artă. Moda ar trebui să fie superficială. Este adevărat că te poți exprima puțin prin intermediul modei și poți transmite mesaje, dar nu este ca muzica, care te pătrunde. Muzica este ceva foarte frumos și reprezintă o nevoie, cum este aceea de a mânca", a spus Gaultier.

viewscnt
Afla mai multe despre
jean paul gaultier
haute-couture