VIDEO Box office global 2021 - „Spider-Man: No Way Home”, primul film din pandemie cu încasări de peste 1 miliard de dolari. Piața chineză, lider pentru al doilea an consecutiv

VIDEO Box office global 2021 - „Spider-Man: No Way Home”, primul film din pandemie cu încasări de peste 1 miliard de dolari. Piața chineză, lider pentru al doilea an consecutiv
scris 27 dec 2021

Box office-ul global a fost și anul acesta afectat de pandemie, însă, după ce în 2020 primele zece filme cu cele mai mari încasări au generat împreună puțin peste 2,6 miliarde de dolari, în 2021 a fost înregistrată o creștere, ele având, ​cumulat, aproximativ 6,8 miliarde de dolari.

Piața chineză a fost, pentru al doilea an consecutiv, cea mai profitabilă, cu mai mult de  7 miliarde de dolari, adică peste 39% din totalul box office-ului global pe 2021, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Topul a fost dominat de producții chineze până la finalul anului, când al treilea film „Spider-Man” cu Tom Holland în rol principal, „No Way Home”, a reușit să le devanseze, în numai două săptămâni, după ce a generat încasări totale de 1,05 miliarde de dolari.

Lungmetrajul regizat de Jon Watts este și primul lansat în pandemie care depășește acest prag.

Din totalul înregistrat, 467,3 milioane de dolari au fost încasați la nivel nord-american, potrivit cifrelor boxofficemojo.com.

Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă

Locul secund în box office-ul global pe anul acesta a fost ocupat de producția chineză „The Battle at Lake Changjin”, despre războiul coreean, cu un total de 902,5 de milioane de dolari.

Filmul, lansat pe 1 octombrie, a generat încasări de 902,1 milioane de dolari la nivel internațional, mare parte - 899,4 milioane de dolari - în China.

Comedia chineză „Hi, Mom” s-a clasat pe locul al treilea, cu încasări totale de 822 milioane de dolari, exclusiv din piața internațională. Lansată în februarie, producția a generat 821 de milioane de dolari doar în piața chineză.

„No Time to Die”, al 25-lea film din seria „James Bond” și ultimul cu Daniel Craig în rolul agentului 007, a ocupat locul al patrulea, cu un total global de 774,03 milioane de dolari, din care 160,7 milioane de dolari, la nivel nord-american.

El este urmat de „F9: The Fast Saga”, cu Vin Diesel în rol principal. Filmul a avut încasări totale de 726,22 milioane de dolari, din care 173 de milioane de dolari la nivel nord-american.

O altă producția chineză, comedia de aventuri „Detective Chinatown 3”, s-a clasat pe locul al șaselea, cu un total global 686,2 milioane de dolari, exclusiv din piața internațională.

„Venom: Let There Be Carnage”, care îl are protagonist pe Tom Hardy, a generat 501 milioane de dolari, din care 212,5 milioane de dolari la nivel nord-american.

„Godzilla vs. Kong” nu a reușit să depășească pragul de 500 de milioane de dolari, clasându-se pe locul al optulea cu 467,86 milioane de dolari, din care 100,5 milioane de dolari au fost încasările la nivel nord-american.„Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”, primul film Marvel cu un super-erou asiatic protagonist, a generat încasări totale de 432,2 milioane de dolari, din care 224,5 milioane de dolari, la nivel nord-american.

Locul al zecelea în clasament a fost ocupat de lungmetrajul fantasy „Eternals”, cu 400,6 milioane de dolari, din care 164,5 milioane de dolari la nivel nord-american.

Producțiile „Dune”, „Black Widow”, „Free Guy”, „A Quiet Place II” și Cruella” urmează în clasamentul anului.

viewscnt
Afla mai multe despre
spider-man: no way home
box office