Unul dintre cei mai mari "cârciumari" din țară a închis două restaurante din Centrul Vechi și le mută în spații mai sigure

Unul dintre cei mai mari "cârciumari" din țară a închis două restaurante din Centrul Vechi și le mută în spații mai sigure
scris 24 nov 2015

Omul de afaceri Dragoș Petrescu, care deține 18 restaurante sub brandurile Caru' cu Bere, Hanul lui Manuc, Hanul Berarilor, Pescăruș, City Grill și Buongiorno, a închis sâmbătă două restaurante din Centrul Vechi, aflate în clădiri cu risc seismic ridicat, urmând să le relocheze în spații mai sigure. Investiția cumulată în cele două restaurante, City Grill și Buongiorno, deschise în urmă cu zece, respectiv cinci ani, depășise o jumătate de milion de euro, iar fiecare dintre ele producea venituri anuale de un milion de euro.

Ca strategie de business, Petrescu spune că este pentru alinierea la legi și regulamente, și nu doar din punct de vedere etic, ci pentru stabilitatea business-ului. Atunci când investești sute de mii de euro într-un restaurant, nu îți dorești să riști ca peste o lună, două, cinci  sau nouă să trebuiască să le închizi și să pierzi această investiție. Paradoxal, însă, în cazul lui s-a întâmplat acest lucru.

Urmărește-ne și pe Google News

Atunci când a deschis restaurantele, Petrescu a comandat o expertiză în urma căreia a constatat că spațiile celor două restaurante pe care a trebuit să le închidă sâmbătă erau consolidate la nivel de subsol și parter. Ele, în sine, nu prezentau un risc pentru clienți, însă întreaga clădire trebuia să fie consolidată, iar asta presupunea ca toate cele câteva zeci de apartamente să-și dea acordul și să contribuie la efortul de consolidare, lucru care nu s-a întâmplat.

Petrescu a închis cele două spații după ce săptămâna trecută a fost aprobată legea care scoate magazine, restaurante și alte unități comerciale din spațiile în care lucrează, dacă acestea sunt la parterul clădirilor cu risc seismic gradul I sau II, și interzice activitățile permanente și/sau temporare în spațiile publice cu altă destinație decât cea de locuință din imobilele cu risc seismic, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a imobilelor.

"Noi ne-am conformat 100% legii. Legea s-a publicat joi și sâmbătă seara am închis restaurantele. Închiderea implică niște costuri, depozitare, camioane etc. Sunt cheltuieli de mii de euro, oricum, și pot ajunge la zeci de mii de euro", a declarat Dragoș Petrescu pentru Profit.ro.

În general, un spațiu de mărime medie din grupul City Grill, cum sunt cele două recent închise, a necesitat la inaugurare o investiție între 250.000 de euro și 400.000 de euro. Omul de afaceri a spus că cele două restaurante vor fi relocate în alte spații, nu neapărat în Centrul Vechi, pentru că acestea trebuie să fie conforme noilor regulamentări, să aibă o chirie corespunzătoare și să fie și într-o zonă cu potențial de creștere. Cu toate acestea, Petrescu ar vrea ca măcar unul dintre ele să fie relocat în Centrul Vechi.

"Suntem în discuții cu 6-7 spații. În următoarele 3-4 luni vor apărea cele noi, relocate. Un milion de euro vindea fiecare din aceste locații pe an. Sunt niște bani care nu vor mai fi încasați în această perioadă, niște oameni care vor trebui relocați...", a afirmat el.

Omul de afaceri crede că în ciuda celor întâmplate, Centrul Vechi a fost și va rămâne cea mai importantă zonă de atracție din București, chiar dacă acum, temporar, este supus unui oprobriu public, în mod parțial justificat. Dacă noile reglementări vor fi aplicate, însă, zona își va recâștiga locul pe care-l merită: cel mai important centru de distracție al oricărui oraș.

O treime dintre localurile din Centrul Vechi al Capitalei, din totalul celor aflate în clădiri cu risc seismic ridicat în această zonă, au fost închise, iar patronii caută alte spații, unele restaurante limitându-și activitatea la servicii de catering, restricționând accesul publicului. În Centrul Vechi funcționează, în clădiri cu risc seismic gradul I și II, alte aproximativ 20 de localuri, fiind foarte posibil ca și o parte dintre acestea să fie închise. În total, însă, în toate clădirile din Centrul Vechi, nu doar în cele cu risc seismic ridicat, funcționează aproximativ 200 de localuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragos petrescu
city grill
restaurante
centrul vechi
inchidere
relocare