Thrillerul „Tenet”, regizat de Christopher Nolan, s-a menținut pentru al patrulea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, iar la nivel global filmul a generat încasări totale de peste 280 de milioane de dolari.
Filmul cu John David Washington, Robert Pattinson, Elizabeth Debicki și Kenneth Branagh în distribuție a generat, în al patrulea weekend de la debutul pe marile ecrane nord-americane, încasări de 3,4 milioane de dolari, cu 27% mai puțin față de weekendul precedent, potrivit boxofficemojo.com.
În total, lungmetrajul Warner Bros. cu buget de producție de 200 de milioane de dolari a înregistrat încasări de 41,2 milioane de dolari la nivel nord-american, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Seria iPhone 12 ar putea include un model MiniJohn David Washington este protagonistul filmului, o poveste originală de acțiune și science fiction. Înarmat cu un singur cuvânt - „Tenet" - el luptă pentru supraviețuirea întregii omeniri și călătorește prin lumea crepusculară a spionajului internațional într-o misiune care se va desfășura dincolo de timpul real.
Locul secund în box office-ul nord-american de weekend a fost ocupat de „The New Mutants”, regizat de Josh Boone, care s-a menținut după ce, în al cincilea weekend a generat încasări de 1,1 milioane de dolari.
„Unhinged”, cu Russell Crowe în rol principal, a urcat un loc, până pe trei. Thrillerul a generat încasări de 1 milion de dolari în al șaptelea weekend de la debut.
Lungmetrajul SF „Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back”, relansat la redeschiderea cinematografelor, a generat încasări de 908.000 de dolari și s-a plasat pe locul al patrulea în listă.
Thrillerul de spionaj „Infidel”, cu Jim Caviezel în rol principal, a coborât două poziții, până pe cinci, după ce, în al doilea weekend de la lansare, a generat încasări de 745.000 de dolari.
Premierele weekendului au fost filmul fantasy „Shortcut”, cu încasări de peste 300.000 de dolari, comedia „The Last Shift”, cu 235.000 de dolari, și drama „Kajillionaire”, cu 215.000 de dolari.
La nivel internațional, lungmetrajul live-action „Mulan” (Disney) - care nu a fost lansat în cinematografele nord-americane - a generat încasări de 3,4 milioane de dolari în 20 de piețe, astfel că totalul a ajuns la 64 milioane de dolari.