STUDIU 42% dintre români își spun "Te iubesc" prin intermediul smartphone-ului, dar numai 1% îi adaugă pe cei dragi la contacte “În caz de urgență”

Life   
STUDIU 42% dintre români își spun "Te iubesc" prin intermediul smartphone-ului, dar numai 1% îi adaugă pe cei dragi la contacte “În caz de urgență”

Românii își manifestă diferit dragostea prin intermediul smartphone-ului. Astfel, cea mai des utilizată metodă de a-ți arăta iubirea prin intermediul telefonului este clasicul “Te iubesc” pe care 42% dintre români îl preferă, pe când 12% dintre aceștia folosesc emoticoane, precum inimioare, iar 14% îi mărturisesc persoanei dragi că le este dor de ea.

Un lucru des întâlnit în întreaga lume este acela ca cuplurile să-și dea porecle unul altuia, indiferent dacă au o relație de puțină vreme sau sunt căsătoriți, arată un studiu realizat de Huawei. Românii nu sunt însă foarte interesați în a folosi apelative pentru a salva în agendă numărul de telefon al persoanei iubite. Tocmai de aceea, 52% dintre români aleg să folosească doar numele atunci când salvează numărul de telefon al partenerului, 16% folosesc porecla și doar 5% dintre români își salvează în agendă numărul partenerului folosind apelative precum “Iubitul meu” sau “Dragostea mea”. În plus, studiul dezvăluie un lucru interesant, și anume că doar 1% dintre români îi adaugă pe cei dragi în agenda telefonului ca și contacte “În caz de urgență”.

Urmărește-ne și pe Google News
Parlamentarii au aprobat introducerea unei noi zile libere CITEȘTE ȘI Parlamentarii au aprobat introducerea unei noi zile libere
Evenimente

Când vine vorba despre platforma unde își manifestă dragostea, 36% dintre români trimit dovezi de dragoste celor dragi în privat, prin intermediul aplicației de Messenger sau prin intermediul altor aplicații similare, însă doar 3% dintre aceștia postează dovezile de dragoste în rețelele sociale.

Cercetarea de piață a fost realizată pentru Huawei de către compania Ipsos și a fost efectuată în luna ianuarie 2018 pe următoarele piețe: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovenia și Turcia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
smartphone
dragoste
huawei