”Spiderman”-ul francez Alain Robert a escaladat cu mâna goală luni Turnul Total din cartierul financiar La Défense, în semn de susținere a grevei împotriva reformei pensionării, iar apoi a fost reținut, relatează AFP.
”Oamenii au petrecut 40 de ani să treacă la cărbune, într-un loc de muncă fără să le placă. Vrem să continuăm să trăim decent”, a declarat Alain Robert înainte de escaladare, scrie News.ro.
Cățărătorul în vârstă de 57 de ani, specialist în escladarea zgârie-norilor, a început către ora locală 10.30 (11.30, ora României) să escaladeze cei 187 de metri ai Turnului Total, în cartierul La Défense, în al cărui vârf a ajuns după 52 de minute.
CITEȘTE ȘI Sicriul cu sarmale și un like de singurătate”Era foarte frig, nu-mi mai simțeam extremitățile degetelor, era delicat. Și apoi nu mai sunt ca acum 20 de ani”, a glumit el după ascensiune, înainte să fie ridicat de poliție.
Prin această cățărare, Alain Robert a vrut să-și exprime susținerea față de greva împotriva reformei pensionării, o ”luptă” pe care o consideră ”legitimă”.
”La 57 de ani nu sunt, tehnic, departe de pensionare. Iar singurul fel prin care câștig bani este cățărându-mă. Va trebui să continui să mă cațăr de unul singur până la 64 (de ani)? Sau până la 67 de ani?”, a întrebat el ironic.
”Trebuie să nu li se mai spună oamenilor să muncească mai mult pentru a câștiga mai puțin, pentru că în asta constă reforma (...). Trebuie să cotizezi, dar anumite munci sunt mai complicate ca altele și trebuie să ții cont de greutate”, a adăugat el.
Așa cum obișnuiește, acest specialist solitar s-a cățărat cu mâna goală, fără măsuri de asigurare, sub privirile perplexe ale trecătorilor.
”Este foarte puternic”, a exclamat Emilie, o salariată dintr-un turn vecin, văzându-l evitând agenți de securitate veniți să supravegheze ascensiunea.
Aceasta nu este prima oară când Alain Robert își folosește talentul pentru a transmite un mesaj politic.
În august, el s-a cățărat pe cele 68 de etaje ale Cheung Kong Center, la Hong Kong, pentru a desfășura o banderolă a păcii între China și fosta colonie britanică, în plină criză politică.
În 2015 a escaladat Turnul Engie, tot în La Défense, în semn de susținere a ”unui sistem bancar mai transparent”