Simona Halep va fi numărul 1 mondial la sfârșitul anului, pentru a doua oară consecutiv

Simona Halep va fi numărul 1 mondial la sfârșitul anului, pentru a doua oară consecutiv
scris 15 oct 2018

WTA a confirmat, luni, faptul că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, indiferent de rezultatele pe care le va obține la turneul de la Moscova și la Turneul Campioanelor.

La începutul acestei luni, Halep a anunțat că are hernie de disc.

Urmărește-ne și pe Google News

"Simona s-a bucurat de încă un sezon extraordinar și este un privilegiu să sărbătorim performanța ei de a fi pentru a doua oară consecutiv pe locul I WTA la finalul anului. Să câștigi un titlu de grand slam și să joci șase finale de-a lungul sezonului sunt realizări remarcabile, în timp ce în afara terenului Simona întruchipează toate valorile care se potrivesc liderului circuitului feminin", a declarat, la rândul său, Steve Simon, președinte și CEO WTA.

"O felicităm încă o dată pe Simona Halep, ale cărei evoluții incredibile pe terenurile de tenis i-au adus locul I mondial la finalul anului pentru a doua oară consecutiv. Câștigarea primul titlu de grand slam la Roland Garros a fost doar una dintre numeroasele realizări deosebite ale Simonei în 2018", a declarat Colm McLoughlin, vicepreședinte executiv și CEO al Dubai Duty Free, sponsor al ierarhiei la finalul anului, scrie News.ro.

VIDEO Trump îl acuză pe Putin că ”probabil” este implicat în asasinate și otrăviri CITEȘTE ȘI VIDEO Trump îl acuză pe Putin că ”probabil” este implicat în asasinate și otrăviri

"Să termin sezonul pe locul I anul trecut a fost o imensă onoare pentru mine. Să o fac a doua opară, în 2018, reprezintă o realizare specială, mai ales în anul în care am câștigat primul grand slam. Să pot să-mi văd numele din nou alături de alte legende care au fost pe locul I la finalul anului mă face foarte mândră", a spus Halep.

"Felicitări Simonei Halep, care și-a asigurat locul I WTA la finalul anului, pentru a doua oară consecuitv. Halep a fost pe primul loc în 2018 cu excepția a patru săptămâni", a notat WTA Insider.

Sportiva română este a XIII-a jucătoare care termină pe primul loc doi ani la rând, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1975.

Halep a urcat în premieră pe locul I WTA la 9 octombrie 2017 și de atunci s-a menținut pe această poziție, cu excepția unei scurte perioade după Australian Open, când a pierdut finala și poziția de lider în favoarea danezei Caroline Wozniacki. Halep a fost a XXV-a jucătoare care urcă pe locul I.

Simona Halep a început, luni, săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului WTA. Avantajul ei față de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki, este ușor mai mare, de la 931 la 960, în comparație cu săptămâna trecută.

Lunea viitoare, Halep o va egala pe Victoria Azarenka din Belarus, care a "stat" 51 de săptămâni pe locul I, fiind pe locul 10 în clasamentul "longevității" jucătoarelor numărul  1 mondial. Sportiva română va ajunge la 60 de săptămâni pe locul I, la finalul anului 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
wta
simona halep