Peste 404.440 de ore de conținut video sunt vizionate pe Netflix în fiecare minut, la nivel global, în timp ce 42 de milioane de mesaje sunt distribuite pe WhatsApp în același interval, relevă unul dintre studiile de specialitate, citate de asociatul internațional al Crosspoint Real Estate, compania Savills.
În același context, conform datelor publicate de Domo, în 2020, la nivel global, într-un singur minut, se cheltuie online un milion de dolari, Amazon livrează 6.659 de pachete, iar Zoom găzduieste 208.333 de utilizatori, scrie Agerpres.
În plus, cantitatea de date colectate de sectoarele comerciale și industriale înregistrează la rândul lor o rată de creștere fără precedent, declanșată de ascensiunea inteligenței artificiale (AI), a Internet of Things (IoT), a realității augmentate și a blockchain-ului.
"Piața centrelor de date cunoaște creșteri semnificative încă de la apariția mediului online, la nivel global. Observăm cum pandemia COVID-19 a accelerat și mai mult aceste dezvoltări și cum tot mai mulți investitori devin din ce în ce mai interesați de astfel de investiții, inclusiv în România. Sigur, știm că țara noastră oferă deja, de mai mulți ani, o forță de muncă de calitate în industria dezvoltărilor IT, astfel că apetitul pentru dezvoltarea unor centre de date și în România este firească, astfel că, în următorii ani, vom asista la creșterea acestei industrii și la nivel local", consideră Ilinca Timofte, research analyst în cadrul Crosspoint Real Estate.
O cercetare Cisco Systems evidențiază faptul că, până în anul 2023, comunicarea M2M ar putea reprezenta 50% din cele 14,7 miliarde de conexiuni existente. Acest tip de comunicare reprezenta doar 33% dintre cele 6,1 milioane de conexiuni, în 2018. Aceeași analiză arată că numărul centrelor de date, de mari dimensiuni, s-a dublat în intervalul 2015 - primul trimestru din 2020, de la 259 la 541.