Papa Francisc le transmite mafioților că nu sunt creștini și îi îndeamnă să se schimbe: schimbați-vă, frați și surori! Încetați să vă gândiți doar la voi și la banii voștri...

Papa Francisc le transmite mafioților că nu sunt creștini și îi îndeamnă să se schimbe: schimbați-vă, frați și surori! Încetați să vă gândiți doar la voi și la banii voștri...
scris 15 sep 2018

Papa Francisc a lăudat sâmbătă,în Sicilia,sacrificiul preotului Iosif Puglisi, asasinat de mafie cu 25 de ani în urmă, și le-a transmis mafioților că nu sunt creștini, transmit EFE, AFP și Reuters.

''Nu poți să crezi în Dumnezeu și să fii mafiot, cine este mafiot nu trăiește ca un creștin, pentru că, prin viața sa, defăimează numele lui Dumnezeu'', a spus Francisc în predica din timpul slujbei oficiate la Palermo în memoria prelatului, în fața a zeci de mii de credincioși adunați în zona portuară a capitalei Siciliei, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Adresându-se cu formula ''frați și surori'', dar folosind și cuvântul ''mafioți'', suveranul pontif i-a îndemnat la schimbare pe membrii crimei organizate, dintre care unii merg la biserică și se închină deschis.

FOTO Ninsoare în Africa de Sud, girafe fotografiate în zăpadă CITEȘTE ȘI FOTO Ninsoare în Africa de Sud, girafe fotografiate în zăpadă

''Le spun mafioților: schimbați-vă, frați și surori! Încetați să vă gândiți doar la voi și la banii voștri... Întoarceți-vă la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, dragi frați și surori". '' Vă spun, mafioților, dacă nu faceți asta, viața voastră va fi pierdută și asta va fi cea mai mare înfrângere a voastră", a punctat liderul catolic.

Mulți membri ai grupărilor de crimă organizată din Italia, cum ar fi Cosa Nostra din Sicilia și Ndrangheta din Calabria, se consideră parte a unui grup religios, de cult, invocând ajutorul unor sfinți pentru activitățile lor. În special în orașele mai mici din sud, ei iau parte la sacramentele catolice și, în unele cazuri, chiar au găsit complicitate din partea clericilor, scrie Reuters.

FOTO Un grup de investitori conduși de brazilianul ”Il fenomeno” Ronaldo cumpără pachetul majoritar al clubului spaniol de fotbal Real Valladolid CITEȘTE ȘI FOTO Un grup de investitori conduși de brazilianul ”Il fenomeno” Ronaldo cumpără pachetul majoritar al clubului spaniol de fotbal Real Valladolid

Papa Francisc efectuează sâmbătă o vizită pastorală de o zi în Sicilia pentru a cinsti memoria preotului italian Iosif (Pino) Puglisi, ucis pe 15 septembrie 1993, în ziua în care împlinea 56 de ani, de către gruparea mafiotă "Cosa nostra" în fața bisericii sale din Palermo.

Biserica Catolică din sudul Italiei a avut relații suspecte cu Mafia. Cardinalul Ernesto Ruffini, care a fost arhiepiscop de Palermo din 1945 până în 1967, a negat existența Mafiei, considerând comunismul drept cea mai mare amenințare a Bisericii, amintește Reuters. 

viewscnt
Afla mai multe despre
papa
francisc
mafia