Profesoara Poh Yuan Nie, în vârstă de 57 de ani, este căutată de Interpol, deoarece a fugit din Singapore după ce a conceput o înșelătorie elaborată în timpul examenelor anuale GCE O Level ale țării din Asia de Sud-Est, pe care elevii le susțin în ultimul an de liceu, relatează CNN.
Poh nu s-a predat poliției, după ce un tribunal a condamnat-o la patru ani de închisoare pentru că a elaborat o escrocherie, în care ea și trei complici ai săi au oferit răspunsuri elevilor folosind un sistem de camere corporale, căști și dispozitive Bluetooth, arată news.ro.
Potrivit documentelor din instanță, Poh, în vârstă de 57 de ani, și cei trei complici ai săi – nepoata ei Fiona Poh Min, fosta iubită Tan Jia Yan și un cetățean chinez pe nume Feng Riwen – au fost plătiți fiecare cu 8.000 de dolari singaporezi (6.100 dolari) de către un bărbat din China pentru ajuta șase elevi cu vârsta cuprinsă între 17 și 20 de ani – tot din China – să promoveze examenele GCE în 2016, astfel încât să poată intra în colegiile locale.
Plata ar fi fost rambursată integral dacă studenții nu ar fi promovat examenele.
La instrucțiunile lui Poh, cei șase elevi au purtat căști de culoarea pielii și au lipit telefoane mobile și dispozitive bluetooth pe corpul lor, astfel încât să poată primi răspunsuri de la Tan, care s-a dat drept studentă.
Cu ajutorul unui telefon cu cameră ascunsă, lipit de piept, Tan a transmis în direct întrebările lui Poh și celorlalți doi tutori din centrul de școlarizare, care apoi au elaborat răspunsurile și le-au dat studenților.
Au fost descoperiți când un supraveghetor a a auzit zgomote neobișnuite venind de la unul dintre elevi, care a recunoscut totul când a fost interogat.
După un proces de un an care s-a încheiat în 2020, Poh a fost condamnată pentru 27 de acuzații de înșelăciune și condamnată la patru ani de închisoare. Ea a ajuns pe lista Interpol, care a inclus o fotografie și a enumerat acuzațiile ei de „încurajare la înșelăciune”.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ford se întoarce în Formula 1, după mai mult de 20 de aniPoliția din Singapore, care a solicitat intervenția Interpol, a spus că Poh urma să înceapă pedeapsa de închisoare în septembrie, dar nu s-a predat.. Cei trei complici ai ei își ispășesc în prezent pedeapsa de închisoare, a spus poliția.
„Poh a fost condamnată pentru o serie de infracțiuni de înșelăciune, după ce a conspirat cu studenții pentru a trișa la examenele GCE O Level din 2016”, a declarat Poliția din Singapore într-un comunicat, adăugând că au fost emise și mandate locale pentru arestarea ei.
„În septembrie 2022 i s-a ordonat să se predea pentru a-și ispăși pedeapsa de închisoare, dar nu a făcut acest lucru”.
Potrivit Interpol, unitățile globale de aplicare a legii sunt solicitate să localizeze și să aresteze persoane în temeiul Notificărilor Roșii – în așteptarea extrădării, predării sau a altor acțiuni legale.
Cazul a scos în evidență un sistem școlar care este clasat printre cele mai bune din lume și este cunoscut pentru competitivitatea sa.
CITEȘTE ȘI Ion Țiriac, favorit să preia conducerea uneia dintre cele mai importante competiții de tenisGuvernul din Singapore a implementat o serie de reforme în ultimii ani, menite să ușureze povara mentală asupra studenților care se pot confrunta cu o presiune imensă pentru a obține note bune.
Examenele GCE O Level pot fi o perioadă deosebit de stresantă, deoarece definesc întreaga performanță de liceu a unui elev și determină la ce colegiu local sau institut profesional poate merge. Examenele, cunoscute integral sub numele de Certificat General de Educație Nivel Obișnuit, sunt teste naționale la matematică, științe, limbi străine și umaniste.
Acestea sunt conduse în comun de Cambridge Assessment International Examination și de Ministerul Educației din Singapore. Ele nu sunt la fel cu examenele anuale britanice GCSE.
Examenele GCE sunt susținute de obicei de studenți cu vârsta de 16 și 17 ani și sunt deschise și candidaților privați. În fiecare an, în jur de 30.000 de studenți susțin examenele, conform estimărilor.