O partitură originală a lui Mozart, vândută la Paris pentru 372.500 de euro

O partitură originală a lui Mozart, vândută la Paris pentru 372.500 de euro
scris 19 nov 2019

O partitură originală cu două menuete compuse de Wolfgang Amadeus Mozart la vârsta de 16 ani a fost vândută, luni, la o licitație Sotheby's din Paris, pentru 372.500 de euro, potrivit La Razon.

Prețul final al partiturii aflată până acum în colecția scriitorului Stefan Zweig a fost dublu față de estimarea inițială, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Scrisă de mână în 1772, când Mozart avea 16 ani, partitura reprezintă versiuni unice ale menuetelor cinci și șase dintr-o serie de șase compuse pentru orchestră. Ele au fost create în Salzburg, între două călătorii pe care Mozart le-a făcut în Italia în vara acelui an, potrivit Sotheby's.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un tablou de Bernardini Luini, discipol al lui Leonardo da Vinci, vândut la licitație cu 2,3 milioane de euro, un record CITEȘTE ȘI Un tablou de Bernardini Luini, discipol al lui Leonardo da Vinci, vândut la licitație cu 2,3 milioane de euro, un record

Partitura, semnată Wolfgang Amadeus Mozart, are mici adnotări și câteva corecții, între care una sau două făcute de tatăl compozitorului, Leopold.

Manuscrisul a fost păstrat în Salzburg de sora compozitorului, Maria Anna, înainte de a ajunge, după secole, în colecția lui Zweig.

Banii obținuți din vânzarea de luni vor fi folosiți de o organizație privată pentru promovarea muzicii în rândul tinerilor.

Săptămână viitoare - la casa Christie's din Paris - va avea loc o altă vânzare importantă: un portret al lui Mozart, realizat când avea vârsta de 13 ani. Este așteptat ca tabloul, unul dintre puținele cu Mozart aflate în colecții private, să fie vândut pentru până la 1,2 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
mozart
partitura