NASA - Undă verde pentru un zbor test al noii capsule SpaceX destinate transportării astronauților

NASA - Undă verde pentru un zbor test al noii capsule SpaceX destinate transportării astronauților
scris 23 feb 2019

Agenția spațială americană NASA a dat undă verde pentru lansarea, săptămâna viitoare, a noii capsule a companiei SpaceX destinate transportării astronauților, un test crucial care va fi efectuat mai întâi cu un manechin înainte de un zbor cu echipaj uman în câteva luni, informează AFP.

O rachetă Falcon 9 a companiei spațiale SpaceX având la bord o capsulă Dragon Crew este programată să decoleze sâmbătă 2 martie, la ora locală 02:48 (07:48 GMT), de pe vechea rampă de lansare a navetelor spațiale care au încetat să zboare în 2011, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

NASA a semnat în 2014 contracte cu SpaceX și Boeing pentru ca aceste companii să transporte astronauții americani pe Stația Spațială Internațională (ISS). Aceasta este prima dată când agenția spațială americană încredințează sectorului privat transportul astronauților săi.

FOTO. Casa Weidler nu a reușit să vândă tablourile atribuite lui Hitler CITEȘTE ȘI FOTO. Casa Weidler nu a reușit să vândă tablourile atribuite lui Hitler

Statele Unite și-au stabilit ca un țel de mândrie națională să poată asigura plecarea astronauților spre ISS de pe sol american. Din 2011, americanii trebuie să se antreneze pentru a călători în rachetele rusești Soyuz, la bordul cărora agenția spațială americană le cumpără locuri și care sunt lansate de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, închiriat de Rusia.

viewscnt
Afla mai multe despre
nasa
space x