Lungmetrajul „Frozen 2” a debutat în box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 127 de milioane de dolari, stabilind un record pentru o animație lansată în luna noiembrie.
Debutul „Frozen 2” este al treilea cel mai bun pentru un film de animație, după „Incredibles 2”, cu 182 de milioane de dolari, și „Finding Dory”, cu 135 de milioane de dolari, potrivit Variety. În plus, reprezintă cel mai bun weekend de debut înregistrat vreodată de Walt Disney Animation și este singura animație care a înregistrat încasări de peste 100 de milioane de dolari în afara verii, scrie News.ro.
La nivel internațional, „Frozen 2” a generat încasări de 223 de milioane de dolari. Astfel că totalul, la nivel global, este de 350 de milioane de dolari. Este așteptat ca „Frozen 2” să fie a șasea producție Disney care depășește 1 miliard de dolari încasări anul acesta.
CITEȘTE ȘI Concurență pentru World Class: Operatorul norvegian Nr1 Fitness intră în RomâniaFilmul „Frozen” a fost lansat în 2013, iar în primele cinci zile a generat încasări de 93 de milioane de dolari.
Lungmetrajul „Ford v Ferrari”, regizat de James Mangold, cu Matt Damon și Christian Bale în distribuție, a coborât un loc în top, clasându-se pe poziția secundă. În al doilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 16 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.
Filmul biografic „A Beautiful Day in the Neighborhood”, cu Tom Hanks în rolul vedetei de televiziune Fred Rogers, a debutat pe locul al treilea, cu încasări de 13,5 milioane de dolari. Lungmetrajul inspirat de articolul „Can You Say… Hero?”, scris de jurnalistul Tom Junod, este regizat de Marielle Heller, cunoscută pentru „Can You Ever Forgive Me?”.
Thrillerul „21 Bridges”, cu Chadwick Boseman în rol principal, a debutat pe locul al patrulea, cu încasări de 9,3 milioane de dolari.
Filmul de acțiune „Midway”, cu Woody Harrelson în distribuție, a coborât trei poziții, până pe cinci. În al treilea weekend de la debut, a generat încasări de 4,7 milioane de dolari.
Comedia „Playing With Fire”, regizată de Andy Fickman, s-a clasat pe șase, în coborâre două locuri, după ce, în al treilea weekend de la premieră, a generat încasări de 4,6 milioane de dolari.
„The Good Liar”, regizat de BillCondon, cu Ian McKellen și Helen Mirren în distribuție, s-a menținut pe locul al șaptelea în top, cu încasări de 3,37 de milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră.
„Charlie’s Angels”, scris și regizat de Elizabeth Banks, cu Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska în distribuție, a coborât cinci locuri, până pe opt. Filmul de acțiune a generat, în al doilea weekend de la premieră, încasări de 3,17 milioane de dolari.
Filmul romantic „Last Christmas”, cu Emilia Clarke, Henry Golding și Emma Thompson în distribuție, s-a clasat pe poziția a noua, în coborâre patru locuri. În al treilea weekend, el a generat încasări de 3 milioane de dolari.
„Joker” al lui Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix în rol principal, s-a clasat pe zece, în coborâre două poziții, după ce, în al optulea weekend de la premieră, a generat încasări de 2,8 milioane de dolari.