„Lockdown” a fost ales de Collins Dictionary cuvântul anului 2020, după ce în ultimele zece luni a fost mult mai des folosit în urma izbucnirii pandemiei de Covid-19, informează BBC.
Acest cuvânt „înglobează experiența împărtășită de miliarde de oameni”, au spus reprezentanții Collins, scrie News.ro.
Lexicografii au înregistrat peste 250.000 de utilizări ale „lockdown” (izolare, restrictii de acces și mobilitate, n.r.) față de 4.000, anul trecut.
Alți termeni legați de pandemie aflați pe listă sunt „furlough” (șomaj tehnic), „key worker" (lucrător cheie), „self-isolate" (auto-izolare) și „social distancing" (distanțare socială), precum și „coronavirus".
Potrivit dicționarului, „lockdown” este definit ca „instituirea de restricții severe privind călătoria, interacțiunea socială și accesul în spațiile publice”.
A intrat în limbajul comun odată ce guverne din întreaga lume au început să ia măsuri pentru încercarea de a opri răspândirea Covid-19, la începutul anului.
Termeni care nu au legătură cu pandemia și au ajuns în lista Collins Dictionary reflectă transformările socio-politice din 2020.
Astfel, abrevierea „BLM” (Black Lives Matter), care a înregistrat o creștere de 581% de utilizare, și „Megxit”, termen folosit pentru retragerea ducelui și ducesei de Sussex din atribuțiile familie regale britanice, au ajuns în listă.
„TikToker” (persoană care partajează conținut pe platforma TikTok) și „Mukbang” (termen sud-coreean care descrie o persoană care difuzează videoclipuri în care apare ingerând mari cantități de mâncare) s-au făcut remarcate, de asemenea, anul acesta.
Helen Newstead, consultant la Collins, a spus: „Limbajul este reflexia lumii din jurul nostru, iar 2020 a fost dominat de pandemie. Izolarea a afectat modul în care lucrăm, studiem, facem cumpărături și socializăm”.
„Cu multe țări care intră într-o a doua izolare, nu este un cuvânt al anului pe care să îl sărbătorim, dar este, probabil, unul care rezumă anul pentru mare parte din lume”.
În 2019, cuvântul ales de Collins Dictionary a fost „climate strike”, marcând un an în care activista Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani, a condus mișcarea globală pentru mediu. În 2018, a fost ales „single-use”, în 2017, „fake news”, iar în 2016, „Brexit”.
Oxford English Dictionary, care alege de asemenea cuvântul anului, a optat în 2019 pentru „climate emergency”, în 2018, pentru „toxic”, în 2017, pentru „youthquake” și în 2016, pentru „post-truth”.