Jeff Bezos, CEO al Amazon și proprietar al Washington Post, acuză de șantaj publicația National Enquirer

Jeff Bezos, CEO al Amazon și proprietar al Washington Post, acuză de șantaj publicația National Enquirer
scris 8 feb 2019

Jeff Bezos, CEO al Amazon și proprietar al Washington Post, a scris joi că publicația National Enquirer a încercat să îl șantajeze, aparent amenințând că va publica fotografii în care el apare nud dacă nu renunță să cerceteze modul în care au fost dezvăluite mesajele text ce au dus la finalul mariajului său.

Bezos a făcut acuzațiile printr-un mesaj publicat pe blogul lui, care cuprinde mai multe e-mail-uri primite din partea conducerii American Media, Inc. (AMI), publisher al National Enquirer, scrie Variety, preluat de news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Într-un e-mail, directorul de conținut al AMI, Dylan Howard, descrie una dintre fotografiile obținute de publicație ca fiind „un selfie făcut sub centură”. Alte fotografii, spune el, reprezintă selfie-uri cu Bezos pe jumătate dezbrăcat, în diferite situații, și cu noua lui parteneră, Lauren Sanchez, despre care Howard afirmă că „își dezvăluie decolteul”.

FOTO Cel mai bun vin din lume, adjudecat la o licitație în București CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai bun vin din lume, adjudecat la o licitație în București

Bezos presupune că AMI s-a folosit de fotografii pentru a-l influența să acorde o declarație prin care să spună că AMI nu a avut interese politice în a urmări o poveste despre aventura lui amoroasă.

În loc să încheie o înțelegere cu AMI, Bezos a decis să dezvăluie public: „Dacă din poziția pe care o am nu pot să iau atitudine față de acest tip de șantaj, câți oameni pot?”.

Dispute dintre Bezos și National Enquirer a început luna trecută, când tabloidul a publicat prima dată fotografii în care șeful Amazon apare alături de Sanchez, realizate aparent înainte ca el să depună actele de divorț. Enquirer a continuat povestea publicând mesaje schimbate de cei doi, unele dintre ele datând, potrivit ziarului, din luna aprilie a anului trecut.

Bezos a angajat ulterior un detectiv care să afle sursa acestor mesaje și să determine dacă publicația a căutat să se folosească de această poveste ca răzbunare politică pentru articolele apărute în The Washington Post, pe care CEO-ul Amazon l-a cumpărat în 2013.

„Este inevitabil ca anumiți oameni puternici care au apărut în articolele Washington Post să ajungă la concluzia că sunt dușmanul lor. Președintele Trump este unul dintre aceștia, lucru evident din numeroasele mesaje de pe Twitter. De asemenea, neobosita și esențiala acoperire a subiectului asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi de către The Post a stârnit, fără îndoială, antipatie în anumite cercuri”, a scris Bezos.

FOTO Coca-Cola, descoperit că este sponsor al României pentru președinția UE CITEȘTE ȘI FOTO Coca-Cola, descoperit că este sponsor al României pentru președinția UE

Trump l-a atacat public pe Bezos în mesaje postate pe Twitter și în alte rânduri. El a spus că Amazon are o problemă privind libera concurență, aducând în discuție o posibilă investigație în acest sens.

Când a fost publicată povestea despre divorțul și noua relație a lui Bezos, Trump a scris: „Îi doresc noroc. Va fi o frumusețe”.

AMI este deja implicată într-o anchetă federală asupra lui Michael Cohen, fost avocat al președintelui american, și a sumelor oferite femeilor care au susținut că au avut relații cu Donald Trump.

American Media, Inc. a semnat anul trecut un acord cu procurorii în care a recunoscut că a aranjat plăți către modelul Karen McDougal pentru a o împiedica să facă publice acuzațiile ei în ultimele luni ale campaniei prezidențiale din 2016.

Compania a mai recunoscut că, în august 2015, David Pecker, CEO, s-a oferit să îl ajute pe Cohen să gestioneze subiectul relațiilor lui Trump cu diverse femei, prin cumpărarea drepturilor lor și evitarea publicării.

Prin acest acord, AMI a evitat punerea sub acuzare pentru încălcarea legii de finanțare a campaniilor, însă acest lucru a fost condiționat - compania nu trebuie să mai comită nicio infracțiune.

FOTO Canada cumpără o carte rară care i-a aparținut lui Adolf Hitler CITEȘTE ȘI FOTO Canada cumpără o carte rară care i-a aparținut lui Adolf Hitler

Nu este clar încă dacă acuzațiile aduse acum de Bezos vor stârni interesul procurorilor din New York de a reevalua acordul cu publisherul.

Jeff Bezos a spus că, inițial, a fost abordat verbal de reprezentanți ai AMI care l-au amenințat că vor publica noi fotografii și mesaje dacă nu va renunța la propria investigație, precum și la articolele Washington Post pe această temă. Când el nu a răspuns, AMI a transmis amenințările în scris. „Decât să capitulez în fața șantajului, am decis să public exact ce mi-au trimis, în ciuda prețului pe care l-aș putea plăti și a rușinii cu care au amenințat”, a mai scris el.  

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
bezos
santaj