Castelul din Căpâlnaș, o adevărată bijuterie arhitecturală și istorică din județul Arad, a captat recent atenția miliardarului Ion Țiriac. Amplasat în satul Căpâlnaș, comuna Birchiș, la doar cinci kilometri de reședința Regelui Mihai I de la Săvârșin și la 90 km de municipiul Arad, castelul reprezintă o reminiscență a vremurilor nobiliare de altădată.
Construit între anii 1876 și 1879 de familia Mocioni, de origine aromână, castelul este înconjurat de un vast domeniu de 80 de hectare, care include păduri, fânețe și teren arabil.
Clădirea a servit drept reședință a familiei Mocioni-Teleki până în 1947, când a fost confiscată de stat în urma instaurării regimului comunist, arată Glasul Aradului.
Istoria castelului este marcată de evenimente dramatice și legende. A fost locuit de Therezia Mocioni și de fiica sa, Ecaterina, care s-a căsătorit cu contele Eugen Jeno Teleki. Cei doi au avut doi copii, însă fetița, Mady, a murit la vârsta de trei ani într-un accident tragic, fiind înmormântată în parcul castelului. În 1947, contele Teleki a decedat, fiind și el înmormântat în același parc. Ultimul locatar al castelului, contele Pubi Teleki, a trăit în sărăcie și a devenit o figură tragică în amintirile sătenilor, arată sursa citată.
În 2007, castelul a fost revendicat și obținut de Dan Crăciun Oprescu, prezentat, de sursa citată, drept "nepotul nelegitim al lui Jeno Teleki". De atunci, proprietarii au închiriat domeniul, dar, în 2019, „Micul Trianon” din vestul țării a fost scos la vânzare pentru 1,1 milioane de euro.
Până în prezent, castelul nu și-a găsit un nou proprietar, deși interesul nu a lipsit.
Primarul comunei Birchiș, Ioan Guțu, a confirmat că Ion Țiriac și-ar fi exprimat interesul pentru achiziționarea castelului. „Sperăm să vină un investitor, că am înțeles că vrea Țiriac și am înțeles că au mai scăzut prețul. Aici este un parc dendrologic, cu specii rare și se pot face multe. Și clădirea nu a fost lăsată în paragină, pentru că ea a fost întreținută,” a declarat primarul Guțu.
Superbul conac este clasificat ca monument istoric de clasa A, de valoare națională și universală. Orice schimbare în destinația sa trebuie aprobată de direcțiile de specialitate ale Ministerului Culturii, iar clădirea poate fi transformată doar în casă de locuit, hotel, spațiu cultural, centru de expoziții sau muzeu, cu condiția păstrării arhitecturii și a elementelor cu valoare istorică.
CITEȘTE ȘI VIDEO Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la ParisÎn prezent, castelul găzduiește bolnavii din Căpâlnaș, care se bucură de privilegiul de a locui într-un astfel de loc încărcat de istorie și povești nobiliare. Investiția lui Ion Țiriac ar putea aduce un nou suflu acestui monument istoric, integrându-l în circuitul turistic și cultural al regiunii.