Controversata operă de artă "Comedian", realizată de Maurizio Cattelan, care constă dintr-o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, ar putea să se vândă cu peste 1 milion de dolari la o licitație, un expert afirmând că "publicul va decide adevărata sa valoare", informează vineri PA Media/dpa.
Lucrarea a divizat fanii și criticii de artă când și-a făcut debutul la târgul de artă Art Basel din Miami Beach (Florida) în 2019, fiind mâncată de atunci de două ori, o dată în cadrul performance-ului "Hungry Artist" și apoi de un student flămând, care a lipit coaja înapoi pe perete.
Se estimează că lucrarea ar putea fi achiziționată pentru o sumă cuprinsă între 1 milion și 1,5 milioane de dolari când va fi scoasă la vânzare în cadrul licitației "The Now and Contemporary Evening Auction", organizată de Sotheby's la New York pe 20 noiembrie, scrie Agerpres.
Înainte de licitație, "Comedian" va porni într-un tur mondial, începând cu o expoziție la New York pe 28 octombrie, urmând să ajungă apoi la Londra, Paris, Milano, Hong Kong, Dubai, Taipei, Tokyo și Los Angeles.
Lucrarea se va întoarce la New York între 8 și 20 noiembrie, înainte de a fi scoasă la licitație.