Proiectul va transforma malul drept al râului Crasna din orașul Șimleu Silvaniei, județul Sălaj, într-o zonă modernă, accesibilă și prietenoasă cu mediul.
Investiția, care prevede amenajarea unui prim tronson al albiei râului, de 1,75 km, se ridică la aproximativ 15 milioane lei și este finanțată prin fonduri europene.
Suprafața care va fi reabilitată este situată în zona centrală a orașului Șimleul Silvanei și cuprinde albia râului Crasna, în prezent neamenajată și parțial inaccesibilă, precum și o serie de spații publice aflate în degradare și părți ale străzilor adiacente.

Proiectul acoperă o suprafață de 39.000 mp, dintre care cel puțin 12.500 mp vor fi spații verzi reabilitate, iar Concelex va asigura atât serviciile de proiectare, cât și cele de execuție a lucrărilor.
Acestea includ alei pietonale, piste pentru bicicliști, zone de recreere, mobilier urban contemporan, iluminat public cu LED și un sistem de monitorizare video.

Fondată în 1994, Concelex este una dintre cele mai mari companii românești de construcții, cu acoperire națională și experiență demonstrată în proiecte complexe.
Concelex a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,26 miliarde lei.
Compania are în prezent aproximativ 1.000 de angajați și peste 300 de șantiere active.















