FOTO Ce este stilul business casual și cum îl obținem

FOTO Ce este stilul business casual și cum îl obținem
scris 30 apr 2020

În ultimii ani, mediul de business a jonglat cu o terminologie din ce în ce mai nuanțată când vine vorba de dress-code. Plecând de la vestimentații de business la patru ace cu aspect formal, în prezent ținutele business au interpretări diverse, în funcție de domeniul de activitate, ocazia purtării și dress code-ul impus.

Tot mai multe companii încep nu doar să accepte, ci să încurajeze stilul business casual sau smart casual. Într-o eră a nonconformismului și a liberei exprimări, acesta este o modalitate prin care să îți demonstrezi creativitatea și să îți conturezi branding-ul personal, impunând și etalând respect, deopotrivă. Însă cum se traduce asta în practică și cum poți obține o ținută smart casual fără să pară că ți-ai neglijat aspectul la birou?

Specialiștii SARTO bespoke, care în decursul ultimilor zece ani au îmbrăcat mii de clienți din mediul business, prezintă o listă de recomandări și aspecte pe care să le ai în vedere pentru o ținută business casual de succes.

Urmărește-ne și pe Google News

Contrabalansează elementul casual

Întrucât acest stil este pe jumătate sofisticat și pe jumatate relaxat, în locul costumului clasic compus din sacou și pantaloni din aceeași țesătură, alege un sacou cu textură și culoare diferită de cea a pantalonilor. Astfel se va crea un contrast vizibil, păstrând o notă de sobrietate esențială. Totodată sacoul poate fi mai scurt, ceea ce inspiră un look modern și casual. Este însă important să păstrăm finețea materialelor și să nu exagerăm cu expresivitatea nuanțelor și a texturilor.

FOTO Ce este stilul business casual și cum îl obținem

Spre exemplu, dacă vrei să porți un blazer, completează ținuta cu stofe mai elegante și culori sobre, cu camașă în loc de tricou și pantofi în loc de sneakers. Pe de altă parte, la o ținută compusă din tricou polo, sacou și încălțăminte casual, asortează pantaloni din stofă și o geantă messenger din piele.

Temperează elementele formale

Le polul opus ține sub control elementele formale, deoarece un costum la 3 piese și servietă s-ar putea să contrasteze agresiv cu restul echipei. Înlocuiește cămașa albă impecabilă din țesătură Poplin cu o cămașă button down din țesătura Oxford în nuanțe bleu sau roz subtile. Cămașa cu guler tunică poate fi o alegere inspirată, deoarece mizează pe un aspect modern, fără să accuntueze lipsa unei cravate.

FOTO Ce este stilul business casual și cum îl obținem

Dacă vrei să integrezi tricoul în ținută, alege un model polo dintr-un material rafinat, asortat cu un blazer sau sacou, care să se așeze perfect pe corpul tău.

Atenție la pantaloni!

La pantaloni îți recomandăm să mizezi pe culori sigure, țesături texturate și o simplitate elegantă. Pantalonii informali se vor potrivi mai bine pieselor vestimentare mai relaxate ca tricoul sau blazerul. Compromisul dintre eleganță și nonconformism îl reprezintă pantalonii chinos. Cu cât par mai relaxați aceștia subliniază stilul casual, în timp ce modelele la dungă pot face notă discordantă cu elementele casual.

FOTO Ce este stilul business casual și cum îl obținem

Fuziunea ideală dintre formal și casual sunt pantalonii din stofă care croiți mai casual-sport, cu betelie elastică și șiret. Purtați cu o cămașă peste ei dau impresia unui look studiat cu o tentă nonconformistă. Pentru un aspect impecabil și nu sportiv forțat, recomandăm ca aceste piese să fie realizate pe comandă, pentru a se potrivi constituției purtătorului.

Nu ignora pantofii

Pantofii contribuie semnificativ la consolidarea aspectului dorit. Păstrând linia recomandărilor anterioare, pantofii se vor poziționa spre latura mai formală sau mai informală, balansând echilibrul ținutei. Astfel, pantofii casual tip derby și brogue, purtați la o pereche de chinos, o cămașă pastelată,  sau un blazer cu atitudine, îți vor sublinia rafinamentul. Încălțămintea tip sneakers sau trainers poate relaxa look-ul pantaloniilor de stofă, cămașii albe apretate sau costumului uni. Pantofii îngrijiți și într-o stare cât mai bună sunt blazonul bunelor maniere.

FOTO Ce este stilul business casual și cum îl obținem

Accesorizează

Un accesoriu subtil plasat în combinația potrivită poate schimba întreaga ținută, fără exces de creativitate. Stilului business casual îi este recomandată în primul rând batista de buzunar, care poate avea culori și imprimeuri multiple. Poți adăuga o notă de rafinament excentric cămășii deschise la primul nasture prin purtarea unui ascot. De asemenea, indispensabilă este geanta, care poate fi mai mare sau mai mică, în stil messenger, rucsac sau servietă reinterpretată, cu design modern.

Acum îți rămâne doar să te bucuri de următorul Casual Friday!

viewscnt
Afla mai multe despre
vestimentatii
sarto
business