Finlanda, țara cea mai fericită din lume. Ce loc ocupă România în top

Finlanda, țara cea mai fericită din lume. Ce loc ocupă România în top
scris 21 mar 2019

Finlanda este, pentru al doilea an consecutiv, țara cea mai fericită din lume, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), în timp ce Sudanul de Sud, pradă războiului, ocupă ultimul loc, informează AFP.

Țara celor 190.000 de lacuri, cunoscută pentru pădurile și saunele sale, devansează Danemarca (pe locul doi), urmată de Norvegia, Islanda, Olanda, Elveția, Suedia sau Noua Zeelandă și Canada, potrivit clasamentului 2019 al "World Happiness Report", scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Țările din fruntea clasamentului îndeplinesc ansamblul indicatorilor și se distanțează grație stabilității din societatea lor - indicatorul de fericire schimbându-se puțin din 2005.

Istanbul și București, în topul celor mai ieftine orașe din Europa în care să trăiești CITEȘTE ȘI Istanbul și București, în topul celor mai ieftine orașe din Europa în care să trăiești

România se situează pe poziția 48, în urcare față de raportul publicat anul trecut în care ocupa locul 52.

Franța pierde un loc în raport cu anul 2019 și ocupă poziția a 24-a, după Mexic și în fața Taiwanului. Belgia coboară două locuri, până pe 18.

Metodologia folosită a constat în chestionarea unui eșantion de persoane din 156 de țări diferite care au răspuns la o serie de întrebări privind percepția asupra calității vieții lor pe o scară de la 0 la 10.

În ciuda problemelor legate de Brexit, Regatul Unit a câștigat patru locuri în clasamentul 2019 și și-a adjudecat locul 15.

În ceea ce privește Statele Unite, acestea au ajuns pe locul 19.

Sudanul de Sud ocupă ultimul loc. ONU a declarat recent că 60% din populație a fost amenințată de foamete atunci când țara s-a aflat în război civil în timpul căruia 400.000 de persoane au fost ucise.

Yemen, Afganistan și Republica Centrafricană, de asemenea în război, figurează în coada clasamentului.

Autorii raportului indică faptul că fericirea în lume a avut un recul în ultimii ani, corelată cu o creștere a sentimentelor negative între care "neliniște, tristețe și furie, în special marcată în Asia și în Africa, și mai recent în alte părți ale Globului", potrivit raportului.

Studiul s-a axat și pe evoluția țărilor din clasament din 2005: cele mai importante 20 de creșteri, jumătate se găsesc în Europa Centrală și orientală, cinci sunt în Africa subsahariană și trei în America Latină.

Cinci principale scăderi din 2005 au fost înregistrate de Yemen, Indian, Siria, Botswana și Venezuela. 

viewscnt
Afla mai multe despre
cea mai fericita tara
onu
finlanda