Filmul „Avengers: Endgame”, pentru al treilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul „Avengers: Endgame”, pentru al treilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american
scris 13 mai 2019

Filmul „Avengers: Endgame”, ultimul al francizei, s-a clasat pentru al treilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, iar la nivel global lungmetrajul a generat încasări de aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Regizat de frații Anthony și Joe Russo, din distribuție fac parte Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Jeremy Renner, Don Cheadle, Paul Rudd, Brie Larson, Karen Gillan, Danai Gurira, Bradley Cooper și Josh Brolin, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În al treilea weekend, la nivel nord-american, „Avengers: Endgame” a generat încasări de 63 de milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Liviu Dragnea: Vreau să limităm accesul străinilor la a cumpăra pâmânt din România. Avem legea vânzării terenurilor în Camera Deputaților, o vom adopta CITEȘTE ȘI Liviu Dragnea: Vreau să limităm accesul străinilor la a cumpăra pâmânt din România. Avem legea vânzării terenurilor în Camera Deputaților, o vom adopta

„Pokémon Detective Pikachu”, pentru care și-au împrumutat vocile, între alții, Ryan Reynolds, Bill Nighy și Rita Ora, a debutat pe locul al doilea în clasamentul nord-american, cu încasări de 58 de milioane de dolari. Regizat de Rob Letterman, acțiunea filmului este plasată într-o lume în care oamenii colecționează Pokémoni pentru a se lupta, iar un băiat descoperă un astfel de personaj, vorbitor, care încearcă să devină detectiv.

Pe locul al treilea a debutat comedia „The Hustle”, cu Rebel Wilson și Anne Hathaway. Filmul a generat încasări de 13,5 milioane de dolari.

Drama „The Intruder”, regizată de Deon Taylor, cu Meagan Good, Dennis Quaid și Michael Ealy în distribuție, a coborât două locuri, până pe patru, după al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 6,6 milioane de dolari.

Comedia „Long Shot”, regizată de Jonathan Levine, cu Charlize Theron și Seth Rogen în distribuție, s-a clasat, după al doilea weekend de la debut, pe poziția a cincea, în coborâre două locuri. În al doilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 6,1 milioane de dolari.

O altă comedie, „Poms”, cu Diane Keaton în distribuție, a debutat pe locul al șaselea în top, după ce a generat încasări de 5,1 milioane de dolari.

Animația „UglyDolls”, regizată de Kelly Asbury, a coborât trei locuri, până pe șapte, după ce, în al doilea weekend de la lansare, a generat încasări de 3,9 milioane de dolari.

Drama „Breakthrough”, regizată de Roxann Dawson, s-a clasat, după al patrulea weekend de la debut, pe locul al optulea, în coborâre două poziții. Filmul a generat încasări de 2,4 milioane de dolari.

Lungmetrajul „Tolkien”, cu Nicholas Hoult și Lily Collins în distribuție, a debutat pe poziția a noua în clasamentul nord-american, cu încasări de 2,1 milioane de dolari.

Filmul SF „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, a coborât cinci locuri, până pe zece, după al zecelea weekend de la lansare, când a generat încasări de 1,8 milioane de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
avengers: endgame
box office