Compania britanică Merlin Entertainments Plc, operatorul parcurilor de distracție Legoland și al muzeelor de ceară Madame Tussauds, a acceptat să fie preluată de un consorțiu de investitori care include familia din spatele producătorului danez de jucării Lego, pentru 5,9 miliarde lire sterline (7,6 miliarde dolari), incluzând datoriile, informează Reuters.
Investitorii Merlin vor primi 455 pence pentru fiecare acțiune pe care o dețin, cee ce reprezintă o primă de 15% față de prețul de 395 de pence pe acțiune înregistrat joi seară de titlurile Merlin Entertainments, scrie Agerpres.
Merlin, compania care deține și London Eye, una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale Londrei, urmează să fie deținut în proporție de 50% de Kirkbi, compania de investiții a familiei Kirk Kristiansen care deține Lego, iar restul de 50% din acțiuni vor fi deținute de fondul de investiții Blackstone Group și fondul canadian de pensii CPPIB.
Kirkbi deține deja aproape o treime din acțiunile Merlin Entertainments și a anunțat că tranzacția de preluare nu ar urma să conducă la modificări semnificative. Toate facilitățile Merlin din Marea Britanie vor rămâne deschise, iar Kirkbi nu are intenția de a vinde părți din această afacere.