Dragoș Răducan (FPTR): Este cel mai aglomerat weekend de pe litoral

Dragoș Răducan (FPTR): Este cel mai aglomerat weekend de pe litoral
scris 7 aug 2021

Prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că este cel mai aglomerat weekend de pe litoral din acest sezon estival, fiind 135.000 de turiști în locuri de clasare clasificate, dar mai există și cele neclasificate în care nimeni nu poate spune cu exactitate câte persoane sunt. Vremea este caldă, dar bate vântul, în unele zone fiind pericol de înec.

“Este cel mai aglomerat weekend de până acum, dar mă aștept ca săptămâna viitoare de Sfânta Maria să fie și mai și. Avem pe litoralul românesc, conform siteului Ministerului Economiei, toate locurile clasificate și avem în jur de 134.000 – 138.000 de locuri de cazare pe litoralul românesc, dintre care vreo 20.000 sunt în camping. Niciodată nu există un grad de ocupare de 100%, mai e o cameră cu o țeavă spartă, un aer condiționat defect, și orice hotelier păstrează două, trei camere pentru un telefon în ultima clipă, pentru o suprapunere din partea unei agenții, pentru chestiuni de acest gen. Deci avem 135.000 de locuri de cazare pline”, a declarat Dragoș Răducan pentru News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

El a precizat că cei care nu se află în structuri de clasare neclasificate sau stau la particulari nu pot fi socotiți turiști, ci vizitatori.

“Ceilalți sunt vizitatori. Turist este cel care înnoptează cel puțin o noapte într-o structură de cazare clasificată. Cei care aleg structurile neclasificate, care sunt nenumărate pe litoralul românesc, nu mai sunt turiști, ci vizitatori. Stațiunile sunt foarte pline datorită acestor vizitatori. Populația Mangalia se dublează, la fel și cea din Eforie și din Năvodari în timpul sezonului. Sunt aceste ansambluri rezidențiale care se închiriază toate la negru , cu sprijinul tacit al autorităților locale și cu îngăduința autorităților centrale. Dacă avem 135.000 de locuri de cazare clasificate, pot fi mai multe cele neclasificate? Nimeni nu știe cu exactitate”, a explicat Dragoș Răducan.

El consideră că s-a ajuns în această situație ca oamenii să prefere structurile de cazare neclasificate după eliminarea voucherelor de vacanță.

“S-a ajuns aici din cauza voucherelor de vacanță care au fost eliminate. Voucherul de vacanță îl obliga pe posesor să se cazeze într-o structură clasificată. Era primul mare avantaj și banii se întorceau prin taxe și impozite la bugetul de stat, cel care le-a generat”, a transmis reprezentantul FPTR.

Dragoș Răducan a afirmat că toate stațiunile sunt aglomerate în această perioadă.

“Nu putem vorbi de cele mai aglomerate, toate sunt aglomerate, putem vorbi de cele cu cel mai mare număr de turiști care este dat de locuri de cazare. Mamaia împreună cu Năvodari ajunge la 50.000 de locuri de cazure, cu tot cu cele neclasificate. Apoi urmează Eforie, unde sunt multe hoteluri clasificate care au atras și dezvoltarea multor pensiuni neclasificate. Costineștiul este scăpat de sub orice control. Din legendele locale se spune că Costineștiul este cea mai mare stațiune de pe litoral ca număr de locuri, dar nimeni nu știe. Urmează salba de stațiuni din sudul litoralului care oficial are 15.000 de locuri”, a explicat Răducan.

El a menționat că și Vama Veche este aglomerată, dar aici sunt 10.000 de locuri de cazare cu tot cu cele neclasificate și cu cei care dorm pe plajă.

“Și Vama Veche e plină, dar acolo sunt trei mii de locuri de cazare clasificate, mai punem trei mii cele neclasificate, mai punem trei mii cei care dorm pe plaje în bungalow-uri, ajungem la 10.000. Mai punem vizitatorii, dar de data asta cei care nu înnoptează acolo, ci vin și pleacă. Mamaia Nord și Vama Veche reprezintă centre de atracție pentru tinerii localnici care nu au alte posibilități de distracție. În Vama Veche sunt foarte multe mașini cu număr de Constanța, vin mulți constănțeni, din Mangalia, din Eforie, cu posibilități materiale mai reduse că aici poți să te distrezi cu o bere în față ceea ce nu poți în Mamaia Nord”, a transmis prim vicepreședintele executiv al FPTR.

El a menționat că în sudul litoralului unele plaje au noi operatori economici care le-au închiriat și deocamdată sunt zone fără umbrele și șezlonguri.

“Acum în plin sezon s-a făcut tranziția la cei care au câștigat plajele la licitația de luna trecută și acum nu găsim nici șezlonguri, nici umbrele pe plajă, sunt plajele cum ni le-a lăsat natura și cum foarte mulți români și le doresc, libere. În unele locuri sunt aceeași și plajele au rămas la fel, dar sunt foarte pline plajele că vin și vizitatorii și turiștii și e mare înghesuială. Așteptăm controalele de la Direcția de Sănătate să verifice distanțarea”, a mai afirmat Dragoș Răducan, care consideră că oamenii trebuie convinși de autorități să respecte măsurile de protecție sanitară și nu să fie pedepsiți.

Vremea pe litoral este caldă, cu soare, însă bate vântul. În unele zone, salvamarii au arborat steagul roșu, atenționând turiștii că este pericol de inec.

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
litoral
aglomerație