Daniel Craig ar fi fost ofertat cu 150 de milioane de dolari pentru a juca în alte două filme din seria ”Bond”

Daniel Craig ar fi fost ofertat cu 150 de milioane de dolari pentru a juca în alte două filme din seria ”Bond”
scris 5 sep 2016

Actorul Daniel Craig, despre care se zvonește că a fost plătit cu 65 de milioane de dolari pentru ”Spectre” în 2015, s-a arătat sceptic privind întoarcerea la rolul care l-a consacrat, scrie The Guardian, care anunță că britanicul ar urma să joace în alte două filme din seria ”Bond” pentru suma de 150 de milioane de dolari.

Potrivit unor informații publicate în tabloidele britanice, Daniel Craig, în vârstă de 48 de ani, ar fi refuzat o ofertă de 68 de milioane de lire sterline (99 milioane de dolari) pentru a interpreta încă o dată rolul agentului 007 în următorul film din franciza cinematografică ”James Bond”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2015, starul britanic a ajuns pe prima pagină a ziarelor, după ce a declarat că mai degrabă și-ar ”tăia venele” decât să accepte să își reia rolul super-agentului 007 pentru încă un film.

Compania Sony Pictures pare să fie hotărâtă să-l distribuie cel puțin în următoarele două filme, scrie The Guardian. Actorul a spus că își rezervă ”dreptul de a-și schimba opinia” privind renunțarea la seria celebră.

Potrivit site-ului radaronline.com, dezinteresul publicului față de ultimul film al lui Daniel Craig ar fi stat la baza deciziei actorului de a nu mai juca rolul James Bond. ”Toată lumea știe cât de mult îl adoră directorii de companii și ideea de a-l pierde într-o perioadă crucială pentru franciză nu este o opțiune”, a spus sursa citată de radaronline.com.

DOCUMENT Raiffeisen cere României să accepte negocieri \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Raiffeisen cere României să accepte negocieri "pe teren neutru" până pe 30 septembrie asupra dării în plată, altfel începe procesul

Cele 150 de milioane de dolari, oferite de Sony Pictures, ar implica alte două filme, dar niciunul nu va fi regizat de Sam Mendes. Decizia finală îi aparține producătoarei Barbara Broccoli.

Purtătorul de cuvânt al companiei Sony Pictures a spus că nu comentează informația.

Franciza ”James Bond”, inspirată din romanele scrise de Ian Fleming, conține 24 de filme, care au generat împreună încasări de peste 7 miliarde de dolari pe plan internațional. De-a lungul anilor, rolul James Bond a fost interpretat de șase actori.

Rolul principal din cele mai recente patru filme ale francizei ”James Bond” a fost interpretat de actorul britanic Daniel Craig, care l-a jucat pe agentul 007 în lungmetrajele ”Casino Royale” (2006), ”007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008), ”007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012) și ”Spectre” (2015).

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel craig
james bond