Regizorul Cristian Mungiu a declarat, la revenirea de la Cannes, unde filmul său „Fjord” a obținut premiul Palme d'Or, că este „un pic stânjenitor” că 20 de ani după ce a luat primul Palme d'Or să nu existe încă o sală de premieră la care să fie prezentat filmul în București. „Eu am rugămintea și pretenția ca statul român să încerce să dea un pic mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. (...)
De la stat, să-și facă treaba, asta e tot ce doresc. Medalii, decorații, am deja o valijoară de data trecută, mi-ajung, merci”, a spus regizorul român cu două premii Palme d'Or din carieră.
Cristian Mungiu a fost întrebat, la revenirea în țară, care sunt așteptările pe care le are de la statul român și cât de mult s-a implicat acesta în industria cinematografică în ultimii ani, scrie News.ro.
„Dacă am mai reușit o dată să luăm un Palme d"Or, că nu-mi aparține doar mie, aparține cinematografiei române, am niște așteptări, însă care nu se leagă de filmul meu. Eu am rugămintea și pretenția ca statul român să încerce să dea un pic mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. E un pic stânjenitor că 20 de ani după ce am luat primul Palme d'Or ne-ntoarcem acum și noi nu avem încă o sală de premieră la care să prezentăm filmul ăsta în București. Acolo nu putem noi să facem ceva, avem nevoie ca statul să ne ajute”, a declarat Mungiu.
Singurul regizor român care a obținut două premii Palme d'Or a explicat că există un fond în care sunt niște bani care se adună la CNC și care „nu sunt bani de la bugetul statului”.
„Statul are o lege prin care există o taxă pe jocurile de noroc la loterie. Sunt ani de zile de când există legea respectivă și taxa respectivă, banii ăia nu se plătesc și statul nu face nimic. Asta e pretenția mea, asta îmi doresc, ca statul să-și aplice propria lege, pentru că în momentul în care fondul de la loterie ar contribui la fondul CNC, cum e legal, noi nu mai aveam probleme de finanțare. De la stat, să-și facă treaba, asta e tot ce doresc. Medalii, decorații, am deja o valijoară de data trecută, mi-ajung, merci”, a punctat Mungiu.
Despre faptul că primirea sa la Aeroportul Henri Coandă nu a avut loc la Salonul Oficial, în pofida performanței sale incredibile, Mungiu a spus că nu are „niciun fel de problemă”.
„Nu am niciun fel de problemă, mă bucur că m-ați întâmpinat, nu era nicio problemă nici dacă nu mă întâmpinați. Eu am făcut un film care vorbește mai mult despre nevoia de a ne implica prin fapte, nu prin vorbe. N-am nevoie de Salon Oficial, mă bucur că, îmi cer scuze, dar, dată fiind starea politicii românești, prefer să vorbesc cu dumneavoastră, și nu cu altcineva”, a afirmat regizorul.
Cristian Mungiu a adăugat că are „tot respectul și toată stima” pentru „ceea ce se întâmplă” și că știe că sunt „multe dificultăți” și că toți trebuie să contribuie cu ce pot.
„Eu încerc să îmi fac treaba înțelegând că nu mă reprezint pe mine, reprezint mai mult decât atât. Vorbeam despre bucuria românilor pe care i-am întâlnit la Cannes, sunt conștient că avem cu toții nevoie de bucuria asta. E un premiu care nu-mi aparține mie. Îl împart cu mare drag nu doar cu echipa care l-a făcut, ci cu toți cei care s-au bucurat că l-am luat”, a ami spus Mungiu.
Întrebat care este semnalul de alarmă pe care îl trage în privința violenței din societate, despre care a vorbit în interviurile sale din ultima perioadă, Cristian mungiu a spus că, în opinia sa, trebuie ca toată lumea să încerce să facă „efortul” de a înțelege mai bine de ce ceilalți au altă părere decât ei înșiși și cum pot face „totuși” să trăiască în aceeași societate, și nu într-una „atât de divizată” încât „nu ne pasă dacă toți ceilalți se scufundă și se duc în centrul pământului”.
”Nu e normal. E doar pasul dinainte să ne luăm de gât cu totul și vedeți că, în general, trăim într-o societate foarte polarizată, astăzi, și nu mă refer la societate românească, și trebuie să căutăm o cale să ieșim din asta, pentru că dacă nu, știm foarte bine ce se întâmplă, oricine a fost la ora de istorie și oricine se uită la ce se întâmplă în lume în momentul de față, își dă seama că din atitudinea asta în care crezi că doar tu deții adevărul și că toți ceilalți trebuie să se conformeze pe tine nu duce nicăieri altundeva decât la un conflict violent”, a ami spus Cristian Mungiu.
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, după succesul obținut de Cristian Mungiu la Cannes, cu filmul Fjord, că orice guvern normal la cap dintr-o țarǎ al cǎrei regizor câștigǎ al doilea Palme d’Or ar trebui sǎ se preocupe, nu de decorații și mesaje sforǎitoare, ci de asigurarea unui buget decent de reprezentare la campania pentru premiile Oscar. El a apreciat că, mai mult decât de succesul meritat al filmului Fjord, este vorba mai ales despre o campanie de imagine și de diplomație culturalǎ pentru țarǎ.
„Fǎrǎ înțelegerea cǎ filmul e o industrie puternicǎ, ce poate genera locuri de muncǎ și aduce business consistent în țarǎ, n-am fǎcut nimic”, a adăugat Tudor Giurgiu, care îi felicită pe Mungiu și echipa filmului, apreciind momentul drept unul istoric pentru cinematografia românească.
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or, apreciind că filmul românesc contemporan reprezintă o carte de vizită excelentă pentru România. Administrația trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României și al cinematografiei românești, a mai spus șeful statului..
















