Târgul Art Paris 2020, inițial anunțat între 2 și 5 aprilie, a fost amânat și va avea loc între 28 și 31 mai la Grand Palais din paris din cauza epidemiei de coronavirus, au anunțat vineri organizatorii.
Epidemia "a creat condiții care vor face extrem de complicată organizarea unui eveniment atât de important ca Art Paris la începutul lui aprilie", se arată în comunicatul citat de News.ro.
"Preocuparea noastră este siguranța expozanților și a vizitatorilor noștri. Datoria noastră este de a oferi condițiile optime galeriilor pentru reușita participării lor în termeni de vânzare și de contacte cu noi colecționari. Având în vedere evoluțiile recente ale situației, credem că aceste condiții nu vor putea fi întrunite la începutul lui aprilie", potrivit comunicatului.
Luna mai va fi "un moment mult mai favorabil" pentru organizarea târgului.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Al nouălea caz de coronavirus din România, un bărbat din HunedoaraArt Paris reprezintă întâlnirea pentru arta modernă și contemporană primăvara, acesta fiind al doilea târg parizian după FIAC (Foire internationale d'art contemporain).
Cea de-a 22-a ediție va aduna 150 de galerii din 20 de țări, reprezentate de 1.000 de artiști, care oferă o privire cosmopolită asupra creației din Africa, Asia, America latină sau Orientul Mijlociu.
La ediția Art Paris 2020, cele două focusuri vor fi scenele artistice din Franța și din Peninsula Iberică (Spania și Portugalia).