Chinezii fac coadă la ghișeele loteriei

Chinezii fac coadă la ghișeele loteriei
scris 24 mai 2023

Vânzările de bilete de loterie în China au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, economiștii subliniind că în special tinerii sunt interesați să își încerce norocul în contextul incertitudinilor economice generate de pandemie, transmite Reuters.

A doua mare economie a lumii își revine după trei ani de restricții impuse de COVID-19, înregistrând o creștere de 4,5% în primul trimestru, însă datele statistice din luna aprilie sugerează că economia încetinește, iar rata șomajului în rândul tinerilor a atins un nivel record de 20,4%, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Avertisment: e-mail cu neplata unor facturi Orange. Atacatorii cibernetici redirecționează utilizatorii către site-uri cu conținut fraudulos CITEȘTE ȘI FOTO Avertisment: e-mail cu neplata unor facturi Orange. Atacatorii cibernetici redirecționează utilizatorii către site-uri cu conținut fraudulos

În acest context, vânzările naționale de bilete de loterie au crescut cu 62% în ritm anual în luna aprilie, până la 50,33 miliarde yuani (7,28 miliarde de dolari), cea mai ridicată valoare înregistrată în luna aprilie a ultimului deceniu, în timp ce pe ansamblul primelor patru luni creșterea este de 49,3% până la 175,15 miliarde yuani, arată datele Ministerului de Finanțe de la Beijing.

"Să ai un salariu de un milion nu este atât de bine cum este să câștigi un milion", spune Freddie Xiao, o tânără de 28 de ani specialistă în marketing la o companie din domeniul internetului, în timp ce cumpăra bilete de loterie la un mall din Beijing. Tânăra spune că este motivată și de temerile că ar putea să își piardă locul de muncă

Unii economiști sunt de părere că există o corelație între incertitudinile economice și vânzările de bilete la loterie.

"Oamenii, în special tinerii, speră să se îmbogățească peste noapte. Asta are legătură și cu economia, deoarece mulți tineri nu au o ocupație și merg la ghișeele loteriei", spune Yi Xianrong, economist la Universitatea Qingdao.

Partidul Comunist Chinez a interzis jocurile de noroc după ce a preluat puterea în 1949, însă loteriile sportive gestionate de stat au devenit extrem de populare de la lansarea lor în anii 1980. Produsele de loterie sunt vândut în mod frecvent sub forma unor bilete fizice de loterie la vânzătorii autorizați.

Săptămâna aceasta un comerciant ambulant din provincia Zhejiang, din estul Chinei, a sărbătorit câștigarea unui pot de 26 de milioane de yuani prin distrugerea propriului stand de mâncare stradală, filmulețul devenind viral pe social media. 

viewscnt
Afla mai multe despre
china
loto