Celebrul regizor Quentin Tarantino revine în atenția publicului cu o producție inedită

Quentin Tarantino, care a decis să nu regizeze „The Adventures of Cliff Booth” și a renunțat la „The Movie Critic”, va reveni în regie cu o piesă originală pe care a scris-o, a confirmat publicația Variety.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Celebrul regizor Quentin Tarantino revine în atenția publicului cu o producție inedită

Potrivit Daily Mail, care a relatat prima dată știrea, Tarantino a scris o ”farsă britanică de modă veche” care își propune să aibă premiera în West End și să reunească o trupă de actori în stilul peliculei ”Noises Off”, regizate de Peter Bogdanovich.

Piesa ar putea avea premiera în toamna viitoare, potrivit unei surse din industrie. Anterior, el a dat impresia într-un podcast în august că el a scris piesa și că plănuia să dedice „un an și jumătate până la doi ani” pentru a o realiza, relatează News.ro.

Tranzacție pe piața media: Axel Springer cumpără grupul britanic Telegraph CITEȘTE ȘI Tranzacție pe piața media: Axel Springer cumpără grupul britanic Telegraph

Daily Mail relatează că Tarantino ar putea recruta câteva vedete de la Hollywood, dar Variety scrie că ar putea fi un ansamblu format din actori în ascensiune și cunoscuți.

Regizorul, care locuiește în Israel împreună cu soția sa, Daniella Pick, a apărut recent din nou în fața camerei prolificului regizor independent galez Jamie Adams.

Tarantino a jucat alături de Charlotte Gainsbourg, Simon Pegg, Sofia Boutella, Liam Hellmann și Lizzy McAlpine în filmul „Only What We Carry”, filmat la Deauville.

Adams a spus că Tarantino este un actor „înzestrat din fire”.

”Iubește actorii. Iubește istoria cinematografiei. A fi în Franța, făcând ceva inspirat de Rohmer, l-a entuziasmat”, a spus el.

Ciucu vrea să elimine toate gratuitățile pentru parcările din București CITEȘTE ȘI Ciucu vrea să elimine toate gratuitățile pentru parcările din București

La începutul acestei săptămâni, Tarantino a făcut obiectul unor relatări false care indicau că ar fi fost ucis într-un atac cu rachete în Israel, dar o sursă apropiată lui a spulberat zvonul și a declarat că el și familia sa sunt teferi și nevătămați.

Filmul „The Adventures of Cliff Booth” de David Fincher, pentru care Tarantino a scris scenariul, va fi difuzat pe Netflix la sfârșitul acestui an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite