Premierul indian Narendra Modi a inaugurat miercuri cea mai înaltă statuie din lume, ridicată în statul Gujarat din vestul țării, relatează Xinhua.
Statuia cu înălțimea de 182 de metri, care îl înfățișează pe Sardar Vallabhbhai Patel, primul ministru de interne al țării - cunoscut și sub titulatura de ''Omul de Fier al Indiei'' - este situată în localitatea Kevadiya, situată în districtul Narmada din Gujarat, statul în care s-a născut Modi, scrie Agerpres.
Costurile pentru construcția statuii s-au ridicat la peste 400 de milioane de dolari.