Peste o treime dintre români (35%) nu ar invita la masa cu familia niciun politician, potrivit ultimului sondaj Avangarde.
Dintre cei care ar vrea să-i aibă în casă, în weekend, la masă cu familia, 14% l-ar prefera pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, arată Hotnews.
Următorul preferat este George Simion de la AUR, pe care l-au indicat 11% dintre respondenți.
 
 Pe premierul Nicolae Ciucă l-ar invita la masă cu familia 6% dintre cei intervievați, în vreme ce pe Cătălin Drulă, șeful USR, l-ar alege 5%.
Pentru Ludovic Orban de la Forța Dreptei au optat 3% dintre respondenți, iar pentru Kelemen Hunor 2%.
 
 Sondajul a fost realizat de institutul Avangarde, la comanda PSD, în perioada 12-20 aprilie, pe un eșantion de 906 de persoane, prin metoda CATI (telefonic). Marja de eroare este de +- 3,4%, la un nivel de încredere de 95%.

















 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
					 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			