Regina Elizabeth II a adunat în timpul domniei de 70 de ani o avere personală estimată de Sunday Times la 370 de milioane de lire sterline, din care o parte este cunoscută și gestionată de guvern, dar alta este privată.
Elizabeth II a ajuns însă departe în clasamentul marilor averi din Regatul Unit, „Rich List” al Times, clasament dominat de frații Sri și Gopi Hinduja (28 miliarde de lire sterline). De asemenea, a fost mult mai puțin bogată decât regele Thailandei, a cărui avere este estimată la 30 de miliarde de dolari, sultanul din Brunei (20 miliarde) sau regele Salman al Arabiei Saudite (5 miliarde de dolari, potrivit site-ului celebritynetworth.com).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Suverana a beneficiat totuși de un stil de viață regal susținut de contribuabilul britanic. Ea și rudele ei au beneficiat și de veniturile giganticei moșteniri private, ale cărei detalii nu sunt pe deplin cunoscute, scrie News.ro.
Cheltuielile legate de activitățile oficiale de reprezentare a Reginei sau a membrilor familiei acesteia provin dintr-o alocare anuală („grant suveran”) de la Trezorerie, care ajunge la 86 de milioane de lire sterline pentru 2021-2022 (99 de milioane de euro), inclusiv fonduri alocate timp de zece ani pentru renovarea Palatului Buckingham (34 de milioane de lire sterline pentru 2021-2022).
Fără a socoti fondurile de reparații, acestea corespund cu 15% din profiturile patrimoniului Coroanei Britanice („The crown estate”), terenuri, imobile, licențe de parcuri eoliene, printre altele, și ale căror chitanțe sunt returnate Trezoreriei Publice ca urmare a unei legi de la 1760.
Alocația suveranei este folosită în special pentru a remunera mai mult de 500 de angajați ai Windsor.
„Poșeta privată” („privy purse”) se referă la venitul privat al reginei. Acești bani provin din încasări, aproximativ 650 de milioane de lire sterline, obținute din diverse bunuri (terenuri, titluri financiare etc.) ale Ducatului de Lancaster, proprietate a regalității încă din Evul Mediu. Include aproximativ 315 proprietăți imobiliare rezidențiale și proprietăți comerciale de ultimă generație și mii de hectare de teren agricol.
Veniturile din această moștenire colosală s-au ridicat pentru ultimul an fiscal la aproximativ 24 de milioane de lire sterline, pe care regina le distribuia parțial rudelor sale. Aceste venituri private sunt impozitate atât timp cât nu sunt folosite pentru sarcini oficiale.
„Regina folosește acești bani pentru costurile de întreținere ale proprietăților sale de la Balmoral și Sandringham, două reședințe private foarte scumpe”, a căror proprietară este, notează David McClure, autorul unei cărți despre finanțele Coroanei („The Queen's True worth”).
„De asemenea, folosește acești bani pentru a subvenționa alți membri ai familiei regale care nu primesc bani publici”, a continuat el, intervievat de AFP.
În timp ce o parte din bani sunt redistribuiți copiilor săi, Andrew, din cauza legăturilor sale cu finanțatorul Jeffrey Epstein, este puțin probabil să primească la fel de mult de când s-a retras din monarhie.
Castelul Balmoral este evaluat la aproximativ 100 de milioane de lire sterline, iar conacul său de la țară, Sandringham, la 50 de milioane de lire sterline. Unele articole din Colecția Regală aparțin și Reginei în mod privat, cum ar fi o colecție de timbre începută de Regele George al V-lea.
Regina Elizabeth II avea și o pasiune binecunoscută pentru cai și grajdul ei personal i-a adus venituri de-a lungul anilor de peste 7 milioane de lire sterline, potrivit site-ului ecvestru myracing.com. Celebrele Bijuterii ale Coroanei, evaluate la aproximativ 3 miliarde de lire sterline, aparțin simbolic Reginei și sunt transmise automat următorului monarh.
Averea Reginei a fost implicată în scandalul Paradise Papers, o investigație asupra practicilor de evitare a impozitelor pe scară largă în rândul oamenilor puternici și celebrităților.
Aceste dezvăluiri ale Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) în 2017 au susținut că Elizabeth II avea, prin Ducatul Lancaster, aproximativ zece milioane de lire sterline în active în fonduri în Insulele Cayman și Bermuda, teritorii de peste mări ale Regatului Unit sau tratate ca paradisuri fiscale.