Apartamentul lui Karl Lagerfeld - vândut pentru 10 milioane de euro

Apartamentul lui Karl Lagerfeld - vândut pentru 10 milioane de euro
scris 26 mar 2024

Apartamentul parizian al creatorului de modă Karl Lagerfeld, în stil futurist cu trei camere de 260 metri pătrați și un dressing de 50 metri pătrați, a fost vândut la licitație în Paris cu 10 milioane de euro (11,1 milioane de euro, inclusiv taxele), potrivit biroului notarial însărcinat cu vânzarea.

Acesta fusese scos la vânzare cu 5,3 milioane de euro, potrivit firmei Althemis, care a refuzat să precizeze identitatea și naționalitatea cumpărătorului, potrivit AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Cea mai mare sală polivalentă din România prinde contur CITEȘTE ȘI VIDEO Cea mai mare sală polivalentă din România prinde contur

Vânzarea a urmat mai multor licitații de proprietăți aparținând creatorului de modă în 2021 și 2022. Aceasta a avut loc la Camera de Comerț și Industrie din Paris, precum și online și prin telefon. Dreptul de acces a fost condiționat de un depozit de 1,06 milioane de euro, arată news.ro.

Karl Lagerfeld, care a murit în februarie 2019 și ale cărui creații și defilări pentru Chanel, Fendi și propriul său brand au marcat profund lumea modei, a locuit acolo timp de aproximativ zece ani până la moartea sa.

Situat într-o clădire din secolul al XVII-lea, pe Quai Voltaire, în inima Parisului istoric, cu vedere la Sena și la Muzeul Luvru, apartamentul a fost complet refăcut de către designer într-un stil futurist, cu podele din beton și panouri din sticlă sablată.

ANUNȚ Sagrada Familia are o nouă dată de finalizare CITEȘTE ȘI ANUNȚ Sagrada Familia are o nouă dată de finalizare

Camera principală, care măsoară 120 metri pătrați, dispune de numeroase rafturi de bibliotecă retroiluminate. Zona de dormit are vedere spre curte și dispune de un dormitor cu pereți despărțitori detașabili, alăturat de un dressing de peste 50 metri pătrați.

Administratorul monegasc însărcinat cu averea creatorului de modă a decis să organizeze licitația în fața unui birou notarial și a desemnat unul dintre omologii săi francezi, potrivit Althemis.

Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu a murit CITEȘTE ȘI Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu a murit

Karl Lagerfeld, 85 de ani, omul care a revitalizat casa Chanel, creator de geniu, personaj enigmatic și designer exigent, a decedat îîn 2019.

Karl Otto Lagerfeld, născut pe 10 septembrie 1933, la Hamburg, a fost designer vestimentar și fotograf german.

El s-a aflat la conducerea departamentului de creație al casei Chanel din anul 1983.

FOTO Compania Națională de Investiții a schimbat arhitectura noului stadion Steaua. Cum arată stadioanele Rapid și Arcul de Triumf. Promisiunile lui Gică Popescu CITEȘTE ȘI FOTO Compania Națională de Investiții a schimbat arhitectura noului stadion Steaua. Cum arată stadioanele Rapid și Arcul de Triumf. Promisiunile lui Gică Popescu

A fost director de creație al casei Fendi din 1965 și a colaborat ocazional cu brandurile de modă Chloe (1963 - 1978, 1992 - 1997), Jean Patou (1958 - 1963), H&M (2004), Hogan (2011) și Macy's (2011).

viewscnt
Afla mai multe despre
karl lagerfeld
a murit karl lagerfeld