Retailerul german Lidl deschide săptămâna viitoare un nou magazin în România, primul din acest an, la Bușteni, și ajunge la o rețea națională de 193 unități, a anunțat compania.
Noul magazin a creat peste 20 de noi locuri de muncă pe plan local.
Potrivit unor informații transmise anterior, un nou magazin Lidl presupune o investiție de peste 2 milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Lidl va continua investițiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel național. Lidl are în prezent peste 4.200 de angajați în rețeaua de magazine, centrele regionale de distribuție și în sediul central”, se arată într-un comunicat al retailerului.
Anul trecut, Lidl a deschis opt magazine și a relocat unul.
La începutul anului, Lidl a anunțat o investiție de peste 20 de milioane de euro într-un nou centru logistic în România, la Lugoj, care va gestiona și asigura transportul produselor către magazinele din zona de Sud-Vest a țării.
CITEȘTE ȘI Kaufland vrea să intre în comerțul online până în 2017, compania nu a avansat o dată pentru RomâniaÎn 2014, Lidl România a avut afaceri de 788,7 milioane euro, cu 12,3% mai mari comparativ cu 2013, când a raportat 700,5 milioane euro, ocupând locul șase pe piața locală de profil.
Lidl este parte a grupului german Schwartz, care mai este prezent în România cu rețeaua de hipermarketuri Kaufland. Schwartz are peste 10.000 de magazine Lidl în 26 de țări din Europa, peste 100 de centre logistice și 170.000 de angajați.